Alertă de cod galben de caniculă în România. ANM anunță temperaturi record în aproape toată țara

Alertă de cod galben de caniculă în România. ANM anunță temperaturi record în aproape toată țara

România nu scapă de caniculă. Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au emis noi atenționări cod galben de temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat.

ANM anunță temperaturi record în aproape toată țara

Începând de luni, meteorologii spun că valul de caniculă se va extinde şi intensifica uşor în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală şi jumătatea de sud a Moldovei.

Pentru mai bine de jumătate de țară ANM a emis cod galben de caniculă și se așteaptă ca temperaturile din termometre să atingă noi recorduri.

”Temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi local va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi”, au transmis reprezentanții ANM.

De asemenea, specialiștii ANM estimează că până la sfârșitul acestei săptămâni valul de căldură se va menţine şi, treptat, va continua să se extindă şi să se intensifice uşor în toată ţara.

În Capitală, vremea va fi caniculară, cu disconfort termic în creștere, potrivit ANM care a emis o prognoză specială, valabilă de duminică până marți.

Potrivit meteorologilor, în această perioadă, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Temperaturile maxime se vor situa, luni, între 35 și 37 de grade Celsius, iar minimele termice vor oscila între 17 și 20 de grade.

Cum va fi vremea în săptămâna 08 iulie – 15 iulie

În săptămâna 8 -15 iulie, pe întreg teritoriul României valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei. ANM avertizează că în sudul țării se vor înregistra cele mai mari temperaturi.

Mai mult, meteorologii spun că în zonele montane, cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare, însă în extremitatea de sud-est a ţării regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal.

În aceaastă perioadă, când temperaturile din termometre indică temperaturi record, specialiștii ANM le recomandă românilor să evite expunerea prelungită la soare în intervalele orare de vârf, să se hidrateze corespunzător și să evite efortul fizic intens.

Totodată, în zilele caniculare este indicat ca oamenii să folosească haine lejere, din materiale naturale, și să se consume alimente ușoare.

Please follow and like us:
Pin Share