Principala problemă a Soranei Cîrstea. Ce-i lipsește pentru a fi cu adevărat o jucătoare de top

Principala problemă a Soranei Cîrstea. Ce-i lipsește pentru a fi cu adevărat o jucătoare de top

Sorana Cîrstea este, la 34 de ani, într-o perioadă bună a carierei sale. De mai bine de un an se menține în Top 30 WTA și e jucătoarea numărul 1 a României, după suspendarea Simonei Halep.

Anul acesta a pierdut în turul I la toate Grand Slamurile

Cîrstea a bifat însă, săptămâna trecută, una dintre cele mai urate înfrângeri din cariera ei. A pierdut în turul I, la Wimbledon, în fața unei jucătoare necunoscute. Românca a fost învinsă de britanica Sonay Kartal (298 WTA), venită din calificări, care i-a administrat un sec 3-6, 6-2, 6-0.

La experiența mea este inacceptabil așa ceva”, a declarat Cîrstea, după eșecul de la Londra. Insuccesul de la Wimbledon scoate însă în evidență cea mai mare lacuna din cariera ei.

Sorana Cîrstea n-a avut performanțe la turneele de Grand Slam. La patru dintre ultimele șase astfel de turnee, ea a fost eliminată în turul I. Iar anul acesta are procentaj 100 % la eșecurile de la Grand Slamuri.

Ea a ieșit în turul I la Australian Open, Roland Garros și Wimbledon. În 2024, mai are de jucat doar la US Open, unde ar putea să mai dreagă situația. Grand Slamul American începe la 26 august și se termină la 8 septembrie.

Analizând toată cariera ei, derulată din 2007, lipsa de rezultate a Soranei a Grand Slamuri este evidentă. În 65 de prezențe la cele patru mari competiții anuale, ea a atins de două ori sferturile de finală. În 2009, la Roland Garros, și în 2023, la US Open.

Sorana a mai prins de două ori optimile de finală, în 2017, la Australian Open, și în 2022, tot la Melbourne. În rest, a avut parte de eliminări în primele trei tururi. De 22 de ori chiar în primul tur și de cinci ori în calificări.

Va coborî în clasamentul WTA

Întrucât anul trecut a ajuns în turul al treilea la Wimbledon, Sorana va pierde puncta și va coborâ în clasament. În ierarhia live ea se află deja pe poziția 37 WTA, dar la începutul săptămânii viitoare, când va fi publicat noul clasament oficial, ea poate fi și mai jos.

Cea mai bună clasare a ei în ierarhia WTA este locul 21, în august 2013. În toată cariera ei, Sorana Cîrstea a câștigat două turnee WTA. Ea a strâns din tenis 9,6 milioane de dolari.

Please follow and like us:
Pin Share