Nunta care i-a uimit pe fanii Mireasa! Cât au scos Petrică și Ela din buzunar pentru eveniment: „Investiția a fost mare”

Nunta care i-a uimit pe fanii Mireasa! Cât au scos Petrică și Ela din buzunar pentru eveniment: „Investiția a fost mare”

Nunta lui Petrică și Ela de la Mireasa i-a uimit pe fani, iar FANATIK are toate detalii, chiar de la protagoniști! Marea petrecere a avut loc, până la urmă, joia trecută, 4 iulie 2024, cei doi fiind deja luați în acte în finala sezonului 4 al emisiunii matrimoniale, pe care au câștigat-o.

Nunta care i-a uimit pe fanii Mireasa. Petrică și Ela, petrecere de pomină la Maramu’

A fost mare alai la nunta lui Petrică Nemeș. O serie de artiști de renume și-au făcut apariția în locul unde moroșenii știu să se distreze cel mai bine, la Oncești. Puiu Codreanu, Vasilică Ceterașul plus Vali Frângu au creat atmosferă până în zorii zilei!

Numai rochia de mireasă a Elei a costat peste 2.500 de euro, semn că mirii s-au pregătit serios și nu s-au uitat la bani când a venit vorba de cel mai frumos moment din viața lor. Costurile întregii nunți s-au ridicat la câteva zeci de mii de euro.

Cine au fost nașii celor doi miri

„A fost o nuntă în care am pus mult suflet, investiția a fost mare, iar noi ne-am ocupat în totalitate de aceasta! Am avut 3 perechi de nași: Amalia și Vasilica Ceterașul, Dănuța și Marian Pavel și preotul de la noi din sat, Nicolae Babiuc cu soția, care a avut intervenții telefonice cât eram în timpul emisiunii și ne-a susținut! I-am ales din suflet pentru că îi considerăm parte din familia noastră și avem o legătură specială cu aceștia.

Petrecerea a fost excepțională cu muzică bună, am avut 3 formații: Puiu Codreanu, o formație din Maramureș, Alex Martari cu formația și o formație din partea Elei de la București, Vali Frângu cu formația! Au întreținut atmosfera și au făcut un adevărat show, inclusiv nașii noștri, Marian alături de Vasilică și Amalia ne-au făcut o surpriză muzicală care ne-a bucurat foarte tare. Am dansat și ne-am distrat toată noaptea alături de invitații noștri! Ținuta miresei a costat peste 2500 €,  de care am fost foarte impresionat, până la lacrimi!”, a povestit Petrică Nemeș. în exclusivitate pentru FANATIK.

Ela nu i-a zis nimic lui Petrică despre rochia de 2.500 de euro: „Nu eram încântat de acest lucru”

Mirele a mai spus că Ela nu a vrut să îi ofere niciun indiciu despre cum e rochia de mireasă. A reușit să îl facă să plângă pe soțul ei! La fel de emoționați au fost și părinții celor doi, care s-au simțit extraordinar la marea nuntă! Mai jos, Nemeș ne-a zis și la cine a apelat pentru tot set-up-ul de la petrecere.

„Soția mea nu mi-a dat niciun detaliu despre felul în care o să arate rochia! Dimpotrivă! Mi-a zis că este o rochie albă simplă pe corp, iar eu nu eram încântat de acest lucru! Părinții noștri au fost bucuroși de noi și foarte emoționați, darul a fost bănesc așa cum se obișnuiește, iar noi suntem fericiți că lumea s-a simțit bine alături de noi. Toți ne-au transmis că am avut o nuntă de vis! Nunta a avut loc la Casa de petrecere a moroșenilor din Oncesti, un loc excepțional.

Serviciile pe care le-am avut: decorul care a fost special adus din Oradea pentru noi, cocktail bar-ul, oglinda magică, platforma 360, cabină telefonică, tortul pe care nu l-am văzut decât la momentul respectiv și Casa Jamonului au contribuit la crearea unei atmosfere de poveste! Pe această cale vrem să le mulțumim tuturor pentru serviciile oferite și tuturor celor care au participat la evenimentul nostru!”, ne-a mai relatat fostul câștigător de la Mireasa.

Tradițiile de la Călărași au ajuns în Maramureș

Și Ela a vorbit despre nunta de vis, pentru FANATIK, spunând că totul a ieșit exact așa cum și-au dorit. Cei doi au îmbinat tradițiile zonelor din care provin: Călărași, respectiv Maramureș.

„A fost o nuntă exact pe sufletul noatru. Ne-a ajutat Dumnezeu și a ieșit mai bine decât am crezut! Toată lumea a fost mulțumită, toată lumea a rămas cu o amintire frumoasă! Nunta a fost organizată în detaliu de noi! Ne bucurăm că a fost totul perfect pentru că ne-am pus tot sufletul ca să mulțumim pe toată lumea!

Am încercat să facem tradițiile atât ale mele, cât și ale lui Petrică. A fost o nuntă tradițională. Ne-am adunat cu o seară înainte la Vasilică Ceteraşu la pensiune. Am întâmpinat acolo oamenii care au venit de la Călărași special pentru noi. Am făcut obiceiul cu rasul ginericului, dar și obiceiul cu cusutul steagului cum este la soț în zonă”, a spus Ela, pentru FANATIK.

Iertăciunile, obicei cu totul special în nordul României: „Și-au cerut și ei iertare de la mine”

Unul din obiceiurile de la nunțile maramureșene, de care Petrică a ținut cont în mod deosebit, este cererea iertăciunilor. Cu alte cuvinte, mirii își cer iertare pentru tot ce au greșit în fața părinților și altor rude apropiate. Amuzându-se, Petrică ne-a spus că și neamurile și-au cerut iertare de la el pentru diverse supărări de-a lungul vieții.

„Au venit stegarii mirelui și am făcut obiceiul cu cusutul steagului. Apoi ne-am petrecut acolo cu toată lumea. În ziua nunții, ne-am strâns la mine acasă, cu toți cei de la mine, dar și de la Călărași, ca să vadă obiceiurile de la noi! Am fost o nuntă tradițională ca în Maramureș cu cererea iertăciunilor, cum se face la noi. Se cere iertare de la părinți, de la frați și invers. Și-au cerut și ei de la mine (n. r. râde). După aceea s-a făcut Strigătura. Ne-au strigat sora mea, mama mea și cine a mai dorit! Apoi am plecat după mireasă”, a completat Petrică Nemeș.

Cei doi se odihnesc acum și au planuri serioase de viitor împreună. Petrică ne-a mai spus că urmează o lună de miere binemeritată, în care va fi doar el cu Ela, departe de toți!

Please follow and like us:
Pin Share