Franța a avut cele mai pline de suspans alegeri din istoria sa, iar votul republican a avut câștig de cauză, este concluzia presei internaționale de mainstream. Potrivit rezultatelor publicate de Ministerul de Interne, după al doilea tur al legislativelor anticipate, Rassemblement National a suferit un recul uriaș față de primul tur și a terminat abia pe poziția a treia, după Noul Front Popular (alianța stângii, dominată de stânga radicală) și după Ensemble, partidul de strânsură al președintelui Emmanuel Macron. NFP a câștigat 182 de mandate, Ensemble a obținut 168, iar RN 143.
”Rezultatele sunt o răsturnare pentru liderul extremei dreapta, Marine Le Pen, care nu a reușit să obțină majoritatea absolută – ceea ce estimările arătau că este posibil, în urmă cu o săptămână – și nici măcar să câștige alegerile”, scrie cotidianul argentinian Clarin.
Ziarul elvețian Blick scrie că ”sprintul campaniei electorale a lăsat RN în block-starturile electorale. Tavanul de sticlă care împiedica extrema dreapta să ajungă la putere a rezistat. Succesul ”barajului republican” a dovedit că, pentru a-l depăși, este nevoie de mai mult decât niște alegeri”.
Însă ”satisfacția că centrul a scăpat cu glonțul pe la ureche nu trebuie să ne facă să ignorăm cifrele”, scrie El Pais. ”În multe dintre cele 577 de circumscripții, extrema dreaptă a fost la câteva voturi de victorie”.
”Chiar și cu mai puține locuri decât se estimase, RN va avea un loc important în politica franceză, ceea ce duce la dispariția unui peisaj politic postbelic construit pe ideea că extremei drepte rasiste și antisemite nu i se poate permite să ajungă la putere”, scrie The New York Times. Ce nu scrie însă cotidianul american este că a fost o campanie electorala în care nu Rassemblement National, ci Franța Nesupusă, partidul de extrema-stânga a lui Jean-Luc Melechon, și în special acest lider, au fost acuzați pentru o poziție antisemită, mai cu seama pe fondul protestelor legate de războiul din Gaza.
The New York Times scrie că Adunarea Națională a Franței va fi ”foarte divizată” și „nu se întrevede imediat nicio formulă de coaliție guvernamentală, centriștii lui Macron fiind prinsi între o extremă dreapta și o extremă stânga care se urăsc”.
”Pariul lui Macron de a convoca alegeri anticipate ”s-a dovedit pozitiv pentru sensibilitățile republicane franceze, însă a fost negativ pentru stabilitatea șefului statului”, scrie ironic cotidianul spaniol El Confidencial.
”Macron se va confrunta cu provocarea de a forma un guvern din grupuri disparate de partide care au puține în comun în afară de dorința lor de a menține extrema dreaptă în afara puterii”, iar asta ”la mai puțin de trei săptămâni de Jocurile Olimpice de la Paris”, scrie The Wall Street Journal. Dincolo de problema securității Jocurilor Olimpice – cine va fi și când va fi numit noul ministru de Interne, se întreabă publicațiile din aproape întreaga lume – dificultatea formării guvernului cu un parlament foarte divizat pare să fie cea mai mare problemă. ”Nu este greșit să spunem că, începând cu alegerea sa in 2017, Macron a dinamitat sistemul politic francez, punând capăt dominației vechilor socialiști și gaulliști. După dizolvarea parlamentului și convocarea anticipatelor, el a spus că a aruncat o grenada cu cuiul scos sub picioarele politicienilor și că dorește să vadă cum se descurcă. Macron a aruncat în aer sistemul politic francez și vom afla în curând dacă nu cumva s-a aruncat în aer si pe el însuși”, scrie UnHerd.
Franța se află într-o situație nemaiîntâlnită în ultimele șapte decenii – formarea unei coaliții. Pentru a scăpa de instabilitatea politică a celei de a Patra Republici, fostul președinte Charles de Gaulle a trecut la sistemul cu un președinte puternic și cu un sistem de vot la alegerile legislative care să asigure victoria partidelor puternice. Acest sistem a fost dinamitat acum de Emmanuel Macron, ceea ce a dus la un Parlament pestriț (cu partide de extremă stânga și extremă dreapta, cu rămășite ale socialiștilor și republicanilor, cu centriștii fără identitate politica ai lui Macron, cu ecologiști) din care mai lipsesc doar partidele pentru drepturilor animalelor, așa cum se întâmplă în Olanda. Sistemul menit să ofere majorități parlamentare puternice nu a mai funcționat: la alegerile din Marea Britanie, Partidul Laburist a obținut 65% din mandatele de deputat cu doar 33% din voturi, în vreme de RN din Franța, tot cu 33% din voturi, nu a obținut decât 25% din mandate.
Indiferent de disputele ce vor apărea în cadrul Noului Front Popular al stângii unde Jean-Luc Melenchon, detestat de Macron, își dorește mandatul de premier, însă până și colegii de alianță i se opun, indiferent de rezultatul negocierilor dintre partidul macronist Ensemble și Republicani, ecologisși, socialiști, rezultatul alegerilor anticipate din Franța va duce la o situație ironica, dacă nu chiar periculoasă. Alegerile europene din luna iunie au fost câștigate de extrema dreaptă, cu 44%, însă Franța va ajunge să aibă cel mai de stânga guvern din istoria celei de a Cincea Republici. Dacă dorește excluderea extremei drepte, Emmanuel Macron va trebui să guverneze cu Noul Front Popular sau să recurgă la un guvern de tehnocrați, însă tot cu sprjinul stângii extreme. Or, stânga dorește anularea reformei pensiilor, cresterea salariului minim,inghetarea pretului produselor de baza si cresterea investițiilor statului – asta într-o țară care are o datorie publică de peste 110% din PIB și un deficit bugetar de 5,5% din PIB (de două ori mai mut decât limitele impuse de UE). Chiar și Rassemblement National are o politica economică mai degrabă de stânga. ”Franța a avut de ales între datorii, mai multe datorii și foarte multe datorii. A ales foarte multe datorii. Fascinant”, scrie economistul Daniel Lacalle, care atrage atenția și asupra creșterii bruște a dobânzilor pentru obligațiunile statului francez.
Iar la acest preț al ”frontului republican” împotriva partidului lui Le Pen se adaugă și cealaltă fațetă a ascensiunii extremei-stângi din Franta – problema antisemitismului și mai cu seama politica mult mai permisivă față de imigranți, valul de corectitudine politica, neomarxismul pe pâine și perspectivele unui război cultural. Totul într-o țară în care așa-zisa extremă dreapta ar fi câștigat detașat alegerile, în cazul în care nu ar fi existat un al doilea tur al alegerilor legislative. Terenul pare pregătit pentru confruntări majore (chiar și violente) în timpul viitoarei guvernări. ”Macron este într-o situație foarte complicată. A vrut să oprească partidul ”Hitler” mobilizând partidul ”Lenin”, însă acum are parte și de Lenin, și de Hitler, iar el este prins la mijloc”.
Urmeaza ”un al treilea tur” și acesta va fi cel mai important – formarea guvernului. Toate variantele sunt luate în calcul în analizele din presa internațională: guvern provizoriu, o mare coaliție între centru-dreapta, centru și stânga extremă, precum si un guvern de tehnocrați. ”Urnele au arătat că francezii vor un proiect serios, nu doar o barieră în calea lui Le Pen”, scrie Le Soir. ”Dacă forțele democratice nu se unesc pentru a depăși discursul învrăjbitor și calculele pe termen scurt, acest front republican împotriva lui Le Pen nu va fi decât un pansament provizoriu”, mai scrie cotidianul belgian.
Va fi posibil acest lucru? Doar dacă varianta de compromis îi va satisface lui Emmanuel Macron setea de putere, arata un articol al publicației de stânga Jacobin, apărut chiar în ziua celui de al doilea tur al alegerilor. Începând din 2022, Macron, confruntat cu situația unui guvern minoritar, a încercat să-și sporească puterea distrugând dezbaterea de până atunci dintre dreapta și stânga. În locul ei, Macron le-a spus francezilor că au de ales doar între el și haos, doar între el și extremele politice. Mai mult, președintele a contribuit conștient la ascensiunea extremei drepte și a spus că aceasta este singura alternativă la o Franță condusă de el însuși. ”Macron nu este un politician de centru. Scopul sau este o democrație bonapartistă, nu o coaliție de centru”, scrie Jacobin. ”Susținătorii lui Macron sunt panicați. Acești oameni cred ca Macron este un centrist, ei nu înțeleg decizia sa de a dizolva parlamentul și se tem de venirea la putere a RN (…) Însă am aflat că Macron își dorește să revină la președinție în 2032, după ce va sta pe margine vreme de un mandat. Cu aceste alegeri, el și-a distrus potențialii adversari – fostul premier Edouard Philippe, premierul Gabriel Attal și pe Bruno Le Maire”, mai scrie Jacobin. Macron este un politician care ia singur deciziile sau cel mult după scurte consultări cu un mic cerc de apropiați, moguli media si alți mari miliardari francezi. Soția sa, Brigitte, este foarte influentă la Elysee și face legătura cu cercurile apropiate de fostul președinte Nicolas Sarkozy. ”Rolul lui Brigitte Macron este un alt simptom al caracterului disfuncțional al puterii în ultimii șapte ani. Președintele beneficiază de puteri mari în comparație cu alte democrații și, în plus, a distrus sistemul de checks and balances, a condus prin decret, a sfidat justiția. Această situație explică și decizia lui Macron a de a dizolva parlamentul, o decizie considerată un act nebunesc”.
”Sistemul politic francez pare epuizat”, scrie cotidianul portughez Publico. ”Bipolarizarea la extremele eșichierului politic prin această criză face necesară o reconfigurare a sistemului. Dacă imobilismul va persista, atunci va duce la discreditarea sistemului politic și va crea condiții favorabile pentru revenirea rapidă a Marinei Le Pen.
The post A agitat sperietoarea ”Hitler” și a fost învins de partidul ”Lenin” appeared first on Cotidianul RO.
