Paul de România, eliberat din arest de justiția din Malta. Cauțiunea plătită de prinț pentru a scăpa de gratii

Paul de România, eliberat din arest de justiția din Malta. Cauțiunea plătită de prinț pentru a scăpa de gratii

Individul a stat 2 luni în arest, iar acum justiția din Malta a considerat că pentru o cauțiune de 20.000 de euro poate sta liniștit în arest la domiciliu. În schimb, Paul al României, așa cum îi place să i se spună, va merge zilnic de două ori la secție și va semna condica de prezență. De asemenea, Paul va rămâne fără orice document oficial și nu poate părăsi Malta.

Paul de România, eliberat din arest de justiția din Malta

“Instanţa din Malta a dispus faţă de Paul-Philippe al României măsura controlului judiciar şi eliberarea acestuia, pe cauţiune, după ce a stat mai mult de 2 luni în arest. Până se va lua o decizie definitivă cu privire la predarea sa, va merge de două ori pe zi la secţia de poliţie, pentru a semna prezenţa. Nu va putea părăsi Malta pentru că paşaportul şi orice document de identitate sunt reţinute de instanţă.

Acesta trebuie să plătească o cauţiune de 20.000 de euro, precum şi o garanţie personală de 30.000 de euro. Decizia a fost justificată prin vârsta înaintată a acestuia şi prin faptul că, potrivit legislaţiei malteze, în astfel de cazuri, termenul de arest preventiv este de maximum 60 de zile”, a transmis Ministerului Justiţiei, conform Agerpres.

Pe 25 iunie, instanța de fond din Malta a decis predarea lui Paul-Philippe al României, însă această hotărâre nu este definitivă. “Justiţia din România va continua să îşi facă treaba cât se poate de bine pentru a-i aduce în ţară pe fugarii statului român, indiferent de cât de sonor le este numele“, a subliniat Ministerul Justiţiei din țara noastră.

În principiu, cred oficialii români, prințul Paul va fi extrădat în România în curând. Asta, dacă nu va fugi între timp din Malta sau dacă nu va convinge judecătorii de acolo să refuze această extrădare. Infractorii cu nume din România s-au obișnuit să fugă în diverse țări din Uniunea Europeană, preferabil Italia sau Grecia, de unde nu sunt extrădați.

Prințul Paul se consideră o victimă a sistemului de justiție din România

Recent, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a admis solicitarea de a dezbate în procedură de urgenţă întrebările preliminare cu care a fost sesizată de către Curtea de Apel Braşov în cazul Prinţului Paul. Iar opinia Comisiei Europene a fost în acord cu cea a statului român. CE a spus că un stat membru nu poate refuza executarea unui mandat european de arestare doar pentru presupuse nereguli privind depunerea jurământului de către judecătorii care au decis condamnarea.

În plus, Comisia Europeană a argumentat că un mandat european de arestare nu poate fi refuzat doar pentru că un alt stat membru a refuzat anterior executarea aceluiaşi MEA”, a lămurit situația Ministerul Justiţiei. Paul al României a fost condamnat la trei ani și patru luni de închisoare în 2020 în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa.

De asemenea, omul de afaceri Remus Truică a primit șapte ani de închisoare cu executare. Prințesa Lia, soția lui Paul, spune că bărbatul se consideră nevinovat și va dovedi asta. Până va ”dovedi”, instanța i-a pregătit celula și așteaptă ca justiția din Malta să-l extrădeze înapoi în România. ”Paul este şi s-a considerat nevinovat. Vom folosi toate căile legale care ne stau la dispoziţie pentru a demonstra acest lucru.

Prinţul Paul al României se consideră victima unui proces politic. E inadmisibil, ca drepturile lui să nu fie recunoscute nici acum. El nu a fugit din ţară în urma condamnării, ci a plecat în Portugalia, unde a deschis un proces de succesiune”, declara prințesa Lia într-un interviu în exclusivitate acordat Antena 3.

Please follow and like us:
Pin Share