Bianca Drăgușanu a atras toate privirile pe litoralul românesc, în acest weekend. Fosta asistentă TV s-a afișat cu un costum de baie scump și bijuterii mult mai valoroase. De asemenea, a făcut furori și cu silueta sa trasă prin inel.
Cum a apărut Bianca Drăgușanu pe litoralul românesc la final de weekend
După ce în ultimele zile a atras atenția prin despărțirea de Gabi Bădălău, alături de care a format un cuplu timp de trei ani, Bianca Drăgușanu a dat fuga la mare pentru a se destinde. Nu înainte de a se asigura că-și pune în bagaj costume de baie prin care să atragă toate privirile.
Vedeta pare că a vrut să-i stârnească gelozia fostului partener, prin ultima apariție. Acesta are acum o altă relație și sunt zvonuri conform cărora ar fi călcat strâmb în relația cu Bianca Drăgușanu, de aceea s-ar fi produs despărțirea.
De altfel, Gabi Bădălău o acuză pe Bianca de faptul că ea l-ar fi înșelat în ultimele șase luni cu medicul ei estetician Auday-Al Ahmad. Însă, fosta asistentă TV neagă cu vehemență aventura, precizând că nu o leagă decât o amiciție de medic.
”Eu nu am nicio problemă cu Bianca (…) Ea a ales drumul ei în viață într-un moment al relației noastre când eram cel mai bine cu copii, cu familie, cu vacanță, cu planuri de viitor, ea a decis să nu mai meargă pe un drum drept și să mai facă stânga-dreapta și când spun lucrurile astea, le spun asumat 100%.
Nici nu mai contează lucrul ăsta. Eu nu vreau să o denigrez pe ea (…) Nu am cum să fiu gelos pe bodyguarzi și asistenți medicali, să ne înțelegem un pic nivelul și statutul. Dacă ea asta a vrut și ăsta e nivelul ei, eu îi doresc liniște și fericire”, a declarat Gabi Bădălău la Antena Stars.
Bianca Drăgușanu s-a pozat senzual într-un costum de baie de la Versace
Bianca Drăgușanu s-a lăsat fotografiată pe plajă, la final de weekend, în ipostaze senzuale, purtând un costum de baie roșu, marca Versace, care i-a scos foarte bine bustul în evidență și talia de viespe, totodată. Articolul vestimentar nu și-l permite orice admiratoare a sa.
Costumul pe care l-a îmbrăcat Bianca Drăgușanu costă 1759 RON, așa cum apare pe site-ul oficial al brandului menționat. Ținuta a fost completată cu o pereche de ochelari de la Yves Saint Laurent și bijuterii de zeci de mii de euro.
Bianca Drăgușanu, pe litoralul românesc. Sursa foto: Facebook
Fanii Biancăi Drăgușanu nu au putut trece cu vederea imaginile postate de aceasta, pe Facebook, și i-au lăsat o mulțime de comentarii de apreciere: ”Superbă”/”Respect Bia”/”Femeia de plastic, dar arată beton”/”O femeie minunată”, sunt o parte dintre reacții.