Un șofer a intrat cu mașina într-un parc din sectorul 6 și a distrus un spațiu pentru șahiști. Poliția îl caută

Un șofer a intrat cu mașina într-un parc din sectorul 6 și a distrus un spațiu pentru șahiști. Poliția îl caută

Șoferul a sărit peste trotuar și intrat noaptea trecută cu mașina într-un părculeț aflat la intersecția bd. Timișoara cu strada Brașov, din sectorul 6, și a distrus mesele de șah amplasate într-un foișor pentru jucători. El a fugit de la fața locului, iar în prezent este căutat de polițiști.

Incidentul a fost semnalat de primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, pe pagina sa de Facebook.

„Eu nu înțeleg cum a ajuns acest șofer noaptea trecută tocmai acolo. La bordură sunt parcate mașini. O explicație ar fi că în habitaclul mașinii mirosea a alcool. Nu a fost găsit la locul faptei, am demarat procedurile de identificare”, a transmis primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu.

În acest caz se efectuează verificări în vederea identificării conducătorului auto, a transmis Brigada Rutieră București, pentru Libertatea. În urma incidentului, nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale, au precizat autoritățile.

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *