Tănase Stamule (PNL) a spus, la B1Tv, că Nicolae Ciucă a locuit timp de un an și jumătate în SUA, timp în care a făcut un master la Colegiul de Apărare, împreună cu generali din întreaga lume, dar și o mare parte dintre cei care conduc Pentagonul, astăzi. Astfel că între președintele PNL și concerea Pentagonului există o relație foarte apropiată de prietenie.
„Domnul Ciucă a locuit un an și jumătate în America. A făcut un master la Colegiul de Apărare împreună cu generali din toată lumea și cu o mare parte din generalii care conduc astăzi Pentagonul.
Deci, asta este un fapt, nu este o poveste. Există un program al armatei americane prin care generalii pe care armata americană îi respectă sunt invitați la acest program de excelență.
The post Prietenii vechi. Ciucă, ”relație apropiată cu cei care conduc Pentagonul” appeared first on Cotidianul RO.