Mihai Caraman, fost general de Securitate, șef al SIE după Revoluție, a murit la vîrsta de 96 de ani. Caraman a organizat și a condus așa-numita rețea ”Caraman” care a sustras și adus în țară documente de la cartierul general al NATO.
Informațiile sustrase erau trimise mai întâi la București, apoi de acolo la Moscova.
Caraman a fost trecut în 1979 în rezervă, după fuga generalului Ion Mihai Pacepa în SUA, din 1978, și a revenit în atenția publicului în ianuarie 1990, când guvernul lui Petre Roman l-a numit adjunct al ministrului Apărării, iar apoi director la SIE.
Caraman s-a pensionat și a fost avansat la gradul de general-colonel, considerat incompatibil să conducă SIE după ce a spionat împotriva NATO.
În 1992, secretarul general al NATO, Manfred Wörner, a anunțat că nu va vizita Bucureștiul atît timp cît Caraman va conduce SIE.
Pe 22 aprilie 1992, președintele Ion Iliescu a aprobat „cererea” lui Caraman de a se pensiona.
The post (VIDEO)A murit Mihai Caraman, spionul care a penetrat NATO appeared first on Cotidianul RO.