Țara în care trăiesc cei mai triști oameni. Locuitorii sunt nefericiți indiferent de vârstă, dar nici nu pot schimba ceva

Țara în care trăiesc cei mai triști oameni. Locuitorii sunt nefericiți indiferent de vârstă, dar nici nu pot schimba ceva

V-ați întrebat vreodată care este cea mai nefericită țară din lume? Aici oamenii sunt cu capul plecat adesea și nu prea mai au speranță că le va fi mai bine. În privirile lor se poate citi uneori și disperarea, indiferent de vârsta pe care o au.

Țara cu cei mai nefericiți locuitori din lume

Se spune că fericirea stă în noi, însă de multe ori sunt factori externi care te împing către o stare de tristețe, așa cum se întâmplă într-o țară din Asia Centrală. În urma unei analize a specialiștilor, s-a descoperit că inclusiv foarte mulți tineri sunt triști într-o asemenea destinație.

Gallup World Poll a chestionat oameni din 143 de țări, cerându-le să-și evalueze viața pe o scară de la zero la zece, acesta din urmă fiind cel mai bun scor. Țările au fost clasate în funcție de scorul mediu pentru intervalul 2021-2023.

În analiza datelor s-a luat în calcul și produsul intern brut pe cap de locuitor în dolari americani, cu cifre de la Banca Mondială, speranța de viață la naștere (doi factori explicativi ai fericirii la nivel național) și totalul populației.

Țările cu cei mai triști cetățeni de pe Pământ dispun de un PIB pe cap de locuitor care este mai mic decât media mondială de 12.688 USD. De exemplu, în Botswana, a șaptea țară în top, PIB-ul pe cap de locuitor variază de la 7.739 USD la 365 USD în Afganistan.

Afganistan, țara cu cei mai triști oameni

În urma colectării tuturor informațiilor necesare chestionării a reieșit că Afganistan este țara unde întâlnești cei mai supărați oameni. Nici nu este mirare, de altfel, având în vedere că mare parte din ei s-au temut teribil de când talibanii au preluat puterea, iar restricțiile dure, inclusiv asupra femeilor, au reintrat în vigoare.

Raportul celor de la Gallup World Poll mai arată că ”fericirea a scăzut în Asia de Sud la toate grupele de vârstă. A scăzut și în America de Nord, mai ales în rândul tinerilor. A scăzut și în Orientul Mijlociu și Africa de Nord la toate grupele de vârstă”.

De altfel, în Afganistan speranța de viață este de 62 de ani, la o populație de 41. 128. 771, conform ultimelor calcule din 2022. Dintre toate categoriile de vârstă, a reieșit și că persoanele în vârstă sunt cele mai întristate, motivele fiind amplificate și de starea de sănătate.

Dincolo de acestea, s-a mai constatat că un număr de 26 de țări dintre cele unde s-au descoperit cei mai supărați locuitori de pe Pământ se găsesc în: Africa subsahariană, în Orientul Mijlociu, în Africa de Nord, în Asia de Sud și în Asia de Sud Est.

Please follow and like us:
Pin Share