Data la care românii vor putea să meargă în SUA fără vize. Anunțul oficial

Data la care românii vor putea să meargă în SUA fără vize. Anunțul oficial

Peste doar câteva luni, cetățenii din România vor putea călătorii în SUA fără a avea nevoie de vize. Marea veste a fost oferită luni seara de către premierul Marcel Ciolacu.

Românii vor putea călători în SUA fără vize. Data la care va fi făcut anunțul oficial

La mijlocul lunii septembrie, ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, spunea că România se află la câteva săptămâni distanță de a bifa și ultima cerință tehnică – rata de respingere – pentru ca românii să poată călători fără viză în SUA.

Țara noastră și-a propus să atingă în ultimul an o rată de respingere a vizelor de mai puțin de 3%. Aceasta este o condiție obligatorie pentru ca o țară să fie considerată eligibilă.

Se pare că obiectivul a fost îndeplinit. Luni, 30 septembrie, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că, începând din luna ianuarie 2025, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în Statele Unite ale Americii.

Șeful Executivului a confirmat faptul că problema cu vizele de SUA este rezolvată. ”Am abordat-o profesionist, am consilier în această zonă, am modificat legislația”, a afirmat Ciolacu, la Antena 3. Liderul PSD a mai punctat că anunțul oficial al Ambasadei SUA va veni în jurul datei de 15 octombrie.

Statele Unite sunt partenerul strategic al României. Securitatea, siguranța României se bazează pe parteneriatul strategic cu SUA, fără discuții. Suntem unul dintre stâlpii principali ai partenerului strategic în Europa, de departe.

Faptul că ni s-au aprobat tehnologie de vârf, la F-35, este o dovadă că ești un partener de încredere, predictibil și ei nu pot concepe să nu fie alături de români. Statele Unite trebuie să devină partenerul principal non-UE al României”, a mai precizat Ciolacu.

Klaus Iohannis a confirmat și el posibilitatea ridicării vizelor pentru SUA

Aflat recent la Adunarea Generală ONU de la New York, președintele României a vorbit despre situația perspectivelor României în privința programului Visa Waiver.

”S-a lucrat foarte intens pe conştientizare, pe informarea publicului, şi se pare că avem şanse şi aici. Sigur, urmează încă analize, măsurători, concluzii. Dar pot să spun că sunt foarte mulţumit de cum s-a lucrat în această speţă.

Şi cei de acasă s-au străduit foarte tare, şi cei de aici s-au străduit foarte tare. Şi chiar cred că informarea publicului a fost punctul cheie pentru a avea o rată de refuz mult, mult mai mică. Ştiţi că întreaga chestiune ţine de asa-anumita rată de refuz care trebuie să fie suficient de mică. Semnele nu sunt rele”, a spus Iohannis, pe 25 septembrie.

Please follow and like us:
Pin Share