Ousmane Dembele, OUT de la PSG! Luis Enrique l-a scos din lot înaintea meciului cu Arsenal: „Pentru binele echipei”

Ousmane Dembele, OUT de la PSG! Luis Enrique l-a scos din lot înaintea meciului cu Arsenal: „Pentru binele echipei”

Luis Enrique (54 de ani) e foc și pară pe Ousmane Dembele (27 de ani). Antrenorul lui PSG l-a scos din lot pe fotbalist pentru meciul cu Arsenal din etapa a doua a UEFA Champions League.

Ousmane Dembele, scos din lot pentru Arsenal – PSG. Luis Enrique și-a motivat decizia

Ousmane Dembele a început ca titular ultimul meci din Ligue 1, cu Rennes, și a evoluat până în minutul 82. Deși a oferit un assist la reușita de 1-0 a lui Barcola, internaționalul francez l-a dezamăgit pe Luis Enrique.

Presa din Hexagon a dezvăluit că antrenorul iberic și Dembele au avut o discuție aprinsă după succesul lui PSG, scor 1-3, cu Rennes. Astfel s-a ajuns ca fotbalistul să fie scos din lot pe motive disciplinare pentru meciul cu Arsenal, programat marți, 1 octombrie, de la ora 22:00, din a doua etapă a Ligii Campionilor.

La conferința de presă premergătoare partidei de pe Emirates, Luis Enrique a dezmințit zvonurile conform cărora s-ar fi certat cu Ousmane Dembele. Cu toate acestea, antrenorul lui PSG a recunoscut că fotbalistul a fost scos din lot.

 „Dacă cineva nu respectă cerințele echipei, înseamnă că nu este pregătit. Înseamnă că într-o săptămână atât de importantă, cu un meci atât de important care se apropie, avem nevoie ca fiecare jucător să fie pe deplin disponibil.

Obiectivul meu este să fac tot ce este mai bun pentru echipă și aceasta a fost decizia mea”, a declarat Luis Enrique, înainte de Arsenal – PSG.

Din punct de vedere sportiv, Ousmane Dembele nu are un start rău de sezon. Atacantul francez a jucat până acum șapte meciuri pentru PSG în toate competițiile, în Ligue 1 reușind chiar să marcheze patru goluri și să ofere tot atâtea assist-uri.

Pentru Arsenal și PSG, meciul de pe Emirates va fi al doilea în noul format de Liga Campionilor. În runda inaugurală, „tunarii” au remizat alb cu Atalanta, în timp ce parizienii au câștigat in extremis cu Girona, scor 1-0.

Dembele, probleme și la Barcelona

În ciuda talentului său incontestabil, Ousmane Dembele rămâne un fotbalist problematic. Comportamentul său i-a făcut și pe șefii Barcelonei să îl cedeze fără să stea pe gânduri. În vara lui 2023, catalanii l-au lăsat pe Dembele să plece la Paris în schimbul sumei de 50.000.000 de euro.

Cotat de transfermarkt.com la 60.000.000 de euro, internaționalul francez (51 de selecții și 6 goluri) are contrat cu gruparea de pe Parc des Princes până în vara lui 2028. În 49 de meciuri jucate pentru PSG, Dembele a reușit să marcheze de 10 ori și să ofere 18 pase decisive.

Please follow and like us:
Pin Share