Nemaivăzut în WTA! Fosta câştigătoare de Grand Slam care a pierdut 24 de meciuri la rând s-a trezit din pumni şi bate tot ce prinde

Nemaivăzut în WTA! Fosta câştigătoare de Grand Slam care a pierdut 24 de meciuri la rând s-a trezit din pumni şi bate tot ce prinde

Sezonul 2024 din circuitul WTA se apropie de final, iar una dintre poveştile impresionante ale anului îi aparţine veteranei Shuai Zhang din China. În vârstă de 35 de ani, asiatica a pus capăt într-un mod admirabil unei serii de 24 de meciuri consecutive fără victorie.

Chinezoaica Shuai Zhang a pierdut 24 de meciuri consecutive, de la 30 ianuarie 2023

Chiar dacă n-a ieşit în faţă în mod evident, Shuai Zhang e un nume important în tenisul feminin, ea ajungând în ianuarie 2023 pe poziţia sa maximă în clasamentul mondial, 22. De asemenea, Zhang e fostă sfertfinalistă la Australian Open în 2016 şi la Wimbledon în 2019, acest din urmă turneu de Grand Slam fiind câştigat de Simona Halep, care a împlinit recent 33 de ani.

La rândul ei, Shuai Zhang are şi ea trofee de Grand Slam în palmares, dar în proba de dublu, unde a fost una dintre cele mai valoroase jucătoare din ultimii ani. Chinezoaica a triumfat în 2019 la Australian Open şi în 2021 la US Open, de fiecare dată alături de australianca Samantha Stosur.

Din păcate, aflată pe final de carieră, Shuai Zhang s-a confruntat cu o situaţie ruşinoasă cu care a reuşit să intre în istorie. Astfel, ea s-a remarcat cu un record negativ, reuşind contra-performanţa de a lega 24 de meciuri la rând fără să câştige, lucru care nu s-a mai întâmplat de peste jumătate de secol.

Cu un total de 29 de meciuri pierdute între 1968 și 1972, Madeleine Pegel deţine recordul absolut, iar Shuai Zhang n-a fost departe de a-l doborî. Chinezoaica s-a trezit însă din pumni la turneul de casă de la Beijing, aflat în plină desfăşurare.

Nu numai că a câştigat după 603 zile şi 24 de eşecuri, mai precis de la 30 ianuarie 2023, dar Shuai Zhang a izbutit patru victorii la rând la competiţia WTA 1000, calificându-se în sferturi în ciuda faptului că a ajuns pe locul 595 mondial. Mai mult, a făcut-o într-o manieră categorică, fără să cedeze vreun set.

Shuai Zhang s-a calificat în sferturi la Beijing fără să piardă vreun set

La Beijing, Zhang a trecut mai întâi de McCartney Kessler, după care a surprins prin victoria contra Emmei Navarro, numărul 8 WTA, marea rivală din această săptămână a Simonei Halep la Hong Kong. Mai departe, Shuai Zhang le-a eliminat pe Greet Minnen din Belgia şi pe Magdalena Frech din Polonia, urmând să evolueze joi, în sferturi, cu iberica Paula Badosa.

“Acum, când sunt pe teren mă simt ca Rafael Nadal pe Philippe-Chatrier. Când pierzi, ți se pare că totul va merge prost, dar acum cred că totul merge în direcția dorită de mine”, a spus Shuai Zhang cu zâmbetul pe buze, amintind de supremaţia jucătorului spaniol pe terenurile de la Roland Garros, unde a câştigat de 14 ori.

Shuai Zhang a fost beneficiara unui wild-card la Beijing, după ce la precedentele turnee se bucurase de clasamentul protejat, în urma unei accidentări. ”Nu m-am uitat nicio clipă la tabloul principal pentru că nu câștigasem de mult timp. Nu m-am gândit niciodată la următorul meci, pentru că toate jucătoarele au un clasament mai bun decât al meu. Când nu ai nimic, n-ai nimic de pierdut”, a explicat chinezoaica.

Please follow and like us:
Pin Share