Petre Roman are 78 de ani, dar încă muncește. Cu se se ocupă fostul premier: “E foarte bine că are activitate”

Petre Roman are 78 de ani, dar încă muncește. Cu se se ocupă fostul premier: “E foarte bine că are activitate”

Petre Roman are 78 de ani și a ieșit la pensie de mulți ani, dar încă muncește, iar acum ceva timp a dezvăluit cu ce se ocupă. Fostul politician se menține într-o formă foarte bună.

La 78 de ani, Petre Roman încă muncește. Cu ce se ocupă, de fapt, fostul premier

Deși este pensionat de ani buni, Petre Roman încă desfășoară activități profesionale, la 78 de ani. Fiica fostului premier al României, Oana Roman, a dezvăluit cu ce se ocupă în prezent tatăl său.

Creatoarea de conținut a spus, în cadrul unui interviu, că tatăl său e într-o formă foarte bună, unul dintre motive fiind faptul că încă este un bărbat foarte activ.

Petre Roman participă adesea la diverse conferințe și ține cursuri, dar reușește să se mențină foarte bine la această vârstă. De altfel, Oana Roman a spus, recent, că tatăl ei a avut întotdeauna grijă ca stilul său de viață să fie unul sănătos.

“Ne întâlnim destul de des. Cât de des poate și el, cât de des pot și eu, dar ne mai vedem. A mai fost pe la noi, vorbim des. Tot pleacă, tot vine, el pleacă pe la conferințe mereu. Pleacă la cursurile pe care trebuie să le țină.

Este așa între un du-te-vino mereu, dar e foarte bine că are activitate și că e super forță. Nu știu dacă l-ați văzut cum arată, dar este spectaculos tata”, a declarat Oana Roman pentru Viva.

Ce pensie are Petre Roman

Cu doi ani în urmă, Petre Roman a vorbit despre activitățile pe care le face și care îi aduc un venit în plus. Fostul premier spunea, la momentul respectiv, că predă la Universitatea Swiss UMEF din Geneva, o instituție de învățământ privată.

Acesta a dezvăluit, totodată, și ce pensie primește lunar de la statul român. Este vorba despre 10.000 de lei, însă este posibil ca pensia să fi crescut între timp.

“Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus. Sunt profesor și țin niște cursuri pentru care sunt bine plătit, sunt și președinte, și profesor la o universitate din Geneva pentru care de asemenea sunt bine plătit și am și pensia mea.

Am pensia mea și pensia specială care a fost restabilită acum trei luni. În cazul meu, fiind vorba de mai multe mandate, cinci mandate, am pensia 10.000 de lei”, a spus Petre Roman la Antena 3 CNN.

Please follow and like us:
Pin Share