Fiul lui Sile Cămătaru, prins în trafic, fără permis de conducere. Tânărul a fost condus la secție și s-a ales cu dosar penal

Fiul lui Sile Cămătaru, prins în trafic, fără permis de conducere. Tânărul a fost condus la secție și s-a ales cu dosar penal

Marți, 1 octombrie 2024, fiul renumitului Sile Cămătru a fost prins în trafic fără permis de conducere valabil. Incidentul s-a petrecut pe o stradă din sectorul 5, bărbatul deplasându-se cu un motociclu. De asemenea, vehiculul pe care îl conducea fiul cunoscutului interlopului nu avea poliţia de asigurare valabilă.

Mario Nuţu Balint, condus la secție

Mario Nuţu Balint, fiul lui Sile Cămătaru, are din nou probleme cu poliția. Tânărul de 33 de ani a fost surprins în timp ce conducea un motociclu, fără permis de conducere valabil și cu polița de asigurare expirată. Incidentul s-a petrecut pe o stradă din sectorul 5. Sile Cămătaru Jr. este acum cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Incidentul a fost confirmat și de polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. “În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că, bărbatul, în vârstă de 33 de ani, nu deține un permis de conducere valabil.

De asemenea, motociclul, proprietatea unui alte persoane, nu figurează cu poliță de asigurare valabilă. În acest context, proprietarul autovehiculului a fost sancționat contravențional, iar bărbatul, în vârstă de 33 de ani, a fost condus la sediul subunității, în vederea audierii”, au transmis reprezentanții Poliției Capitalei.

În acest moment, cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5. Aceasta nu este singura infracţiune pe care Mario Balint a comis-o. De-a lungul timpului, fiul lui Sile Cămătaru a adunat mai multe dosare penale.

Ce dosare mai are Sile Cămătaru Jr.

Fiul lui Sile Cămătaru nu este la prima infracţiune comisă. Mario Nuțu Balint mai are o condamnare cu închisoarea într-un dosar de infracțiuni de violență. Bărbatul a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare într-un dosar cu infracțiuni de violentă alături de tatăl și unchiul săi, Sile și Nuțu Cămătaru. Printre infracțiunile comise prezente în dosar este vorba și despre șantaj, tentative de omor calificat, cămătărie, uz de armă letal fără drept.

Pățania cu polițiștii care l-au prins fără permis nu-l ajută deloc pe Mario Nuțu Balint, care ar vrea să aibă din nou cazierul curat. Pentru asta a depus o cerere la Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitarea ce a fost acceptată de instanță, însă decizia nu este încă definitivă.

Please follow and like us:
Pin Share