CFR Cluj forțează transferul fostului jucător al lui Gică Hagi. Dan Petrescu l-a cerut special. Exclusiv

CFR Cluj forțează transferul fostului jucător al lui Gică Hagi. Dan Petrescu l-a cerut special. Exclusiv

CFR Cluj vrea să câștige titlul și anul acesta, însă are dificultăți serioase, mai ales că nici nu s-a calificat în vreo grupă de cupă europeană. Conducerea a început să ia măsuri, iar prima mutare pe care vrea Dan Petrescu s-o facă este legată de un fost elev al lui Gică Hagi.

CFR Cluj forțează transferul fostului jucător al lui Gică Hagi

Situația financiară a clubului a fost afectată după mai multe investiții care nu au putut fi acoperite din banii proveniți din cupele europene, echipa ratând șansa de a reprezenta țara pe plan extern în acest sezon.

FANATIK a aflat că CFR Cluj încearcă acum să îl transfere pe Alexi Pitu, cerut însuși de către Dan Petrescu, pentru o variantă de „under 21”. Pitu (22 de ani) este liber de contract după ce Bordeaux, echipa unde evolua, a intrat în faliment și și-a pus toți jucătorii pe liber. Astfel, fotbalistul născut în anul 2002 este disponibil pentru regula jucătorului sub 21 de ani din Superliga.

Inițial, fotbalistul s-a pregătit cu Farul Constanța, fiind așteptată o revenire a sa sub comanda lui Gică Hagi, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Tatăl fotbalistului declarase recent că Pitu nu va semna cu echipele din Superliga, așteptând o nouă experiență în străinătate.

Întăriri după rezultate slabe

Eșecul suferit acasă în fața celor de la UTA Arad (1-3) a tensionat atmosfera la CFR Cluj. Lotul ardelenilor ar urma să mai primească o adiție. Neluțu Varga si Bogdan Mara ar urma să aibă o întâlnire miercuri și cu Alex Dobre, pentru a vedea dacă ajung la un acord. Despre un eventual transfer al lui Dobre la CFR a scris prima dată ProSport.

800.000 de euro e cotat Alexi Pitu
1.000.000 de euro e cota de piață a lui Alex Dobre, potrivit Transfermarkt

Moderatorul Horia Ivanovici a dezvăluit în direct la FANATIK SUPERLIGA faptul că ardelenii au avut parte de o ședință puternică în care întreaga echipă a fost implicată și avertizată de conducere:

„Este ultimul avertisment pe care l-am dat tuturor, și jucătorilor, și lui Dan Petrescu. În următoarele etape, trebuie să facă tot posibilul să revină spiritul CFR-ului și să se întoarcă acolo unde ne e locul… Adică pe locul 1. Nici mai mult, nici mai puțin.

Le-am spus foarte clar că dacă mai ajungem la această discuție, cineva va pleca. Nu mai pot să tolerez asta. Jucătorii trebuie să înțeleagă că aici este CFR Cluj.

Le-am transmis foarte clar, bărbătește, că cine nu vrea și crede că nu e în stare să anunțe acum rezilierea contractului. Le plătesc celor care nu pun osul și care nu vor să rămână în continuare la CFR banii pe care am să le dau, facem reziliere amiabilă cu toți”, a dezvăluit Horia Ivanovici mesajul lui Neluțu Varga la FANATIK SUPERLIGA.

Please follow and like us:
Pin Share