Israelul intensifică invazia terestră a Libanului și trimite noi trupe. Tel Avivul promite că va răzbuna atacul cu rachete al Iranului, ce ținte are în vizor

Israelul intensifică invazia terestră a Libanului și trimite noi trupe. Tel Avivul promite că va răzbuna atacul cu rachete al Iranului, ce ținte are în vizor

Israelul se confruntă în prezent cu mai multe provocări militare în zona Orientului Mijlociu. Pe lângă amenințarea majoră numită Iran, Tel Avivul trebuie să rezolve problema din vecinătate, mai exact cea din Liban. IDF a concentrat noi trupe pentru a încerca neutralizarea Hezbollah.

Israelul intensifică invazia terestră a Libanului. IDF trimite noi trupe

Luni, 30 septembrie, militarii IDF au pătruns în sudul Libanului. Acțiunea este parte a unui atac terestru pus la punct de mai multe zile. Operațiunea a fost precedată de o serie de bombardamente aeriene în care aproape toată structura de comandă a Hezbollah a fost eliminată.

Între timp, ofensiva Israelului din statul vecin continuă în forță. Încă de marți seară, Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au anunțat că au trimis forțe suplimentare în sudul Libanului. Ele se alătură ”atacurilor limitate, localizate, direcționate împotriva țintelor Hezbollah”.

Miercuri, gruparea Hezbollah a anunţat că a respins intrarea unei ”forţe de infanterie” israeliene care încerca să pătrundă în oraşul de frontieră Oddaisseh. Teroriștii libanezi spun că au ”provocat mari pierderi” inamicului.

Luptătorii Rezistenţei Islamice s-au confruntat cu o forţă de infanterie inamică israeliană care a încercat să se infiltreze în satul Odaisseh miercuri devreme, au înfruntat-o, i-au provocat pierderi şi au forţat-o să se retragă”, a informat mișcarea islamistă într-un comunicat citat de EFE.

Pe de altă parte, Hezbollah afirmă că a efectuat o serie de atacuri împotriva Israelului în această dimineață, inclusiv un atac cu rachete asupra unei cazărmi militare israeliene.

Concomitent cu invazia terestră, Israelul continuă să atace ținte din Capitala Beirut. Miercuri dimineață, flota aeriană a IDF a bombardat din nou ținte ale Hezbollah.

Mai multe raiduri aeriene repetate au avut loc asupra zonelor dens populate din sudul Beirutului. ”Avioanele israeliene au vizat suburbiile sudice cu o lovitură”, a raportat Agenția Națională de Știri din Liban.

În ultimele două săptămâni, peste 1.000 de oameni au fost uciși în atacurile israeliene, aproape un sfert femei și copii, potrivit Ministerului Sănătății din Liban. Sute de mii de oameni au fugit din casele lor, dormind pe plaje și străzi, notează Al Jazeera.

Israelul promite că va răzbuna atacul cu rachete al Iranului: ”Au comis o mare greșeală și vor plăti”

Marți, 1 octombrie, o ploaie de rachete balistice a luminat cerul din Israel. Atacul, venit din Iran, a inclus nu mai puțin de 180 de proiectile printre care și rachete hipersonice Fattah, folosite pentru prima dată de Teheran.

În urma acestei ofensive iraniene, Israelul promite o răzbunare cruntă. De la Tel Aviv, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a afirmat marți seară că Iranul “a comis o greșeală gravă” atacând țara sa și că “va plăti prețul pentru asta“.

Prea internațională scrie miercuri, citând surse de rang înalt, că Israelul va lansa în câteva zile o “răzbunare semnificativă” la atacul cu rachete al Iranului. Ofensiva IDF ar putea viza instalațiile de producție de petrol, potrivit SkyNews.

Liderul Opoziției din Israel, Yair Lapid, spune că Iranul va plăti un preț mare pentru atacul său cu rachete, adăugând că ”cei din Teheran știu că Israelul va veni peste ei”. ”Răspunsul ar trebui să fie dur și să trimită un mesaj clar întregii axe Iran, Yemen, Siria, Liban și Gaza”, a postat el pe X.

Please follow and like us:
Pin Share