Lasconi, despre primul subiect pe care l-ar pune pe agenda CSAT. „Mi se pare că deja s-a ajuns prea departe”

Lasconi, despre primul subiect pe care l-ar pune pe agenda CSAT. „Mi se pare că deja s-a ajuns prea departe”

Elena Lasconi, președinta USR, a declarat, joi, că, în calitate de președinte al României ar introduce prioritar pe agenda CSAT lupta împotriva traficului de droguri.

„Nu am văzut unde sunt marii traficanţi de droguri”

Elena Lasconi, președinta USR și candidată la alegerile prezidențiale, a afirmat, joi, că, dacă va ajunge la Cotroceni, combaterea traficului de droguri ar fi prima temă pe care ar introduce-o pe agenda CSAT. Lasconi a arătat că societatea îi blamează doar pe consumatori, în special pe cei tineri, dar nu sunt arătați marii traficanți și dealer.

„Cred că drogurile (ar fi prima temă). Mi se pare că deja s-a ajuns prea departe. Mie mi se pare că asta este o problemă, şi anume crima organizată în zona asta. (…) Noi avem în multe licee din ţară droguri. De fiecare dată am văzut că se pune anatema pe victimă, pe consumator. Dar nu am auzit, nu am văzut unde sunt marii traficanţi de droguri, pe unde intră drogurile în ţara asta. Avem o strategie antidrog. Avem un ministru al Justiţiei care spune: ‘Am pierdut lupta cu drogurile’. Păi, atunci, plecaţi acasă”, a declarat președinta USR.

Elena Lasconi a spus că România se află la coada Europei în privința tratării dependenței de droguri și recuperării consumatorilor, de aceea trebuie înn ființate centre de recuperare pentru victimele narcoticelor.

„Suntem pe ultimul loc în Europa. Noi nu tratăm dependenţii de droguri. Mi se pare aberant în ce cerc ne învârtim şi de fiecare dată când apare câte o ştire, mitraliem cu multe cuvinte şi cu ură, uneori, victimele. Nu pe victime trebuie să punem accent – victimele trebuie recuperate şi trebuie să avem centre cât mai multe, în toată ţara – pe marii traficanţi de droguri. Aţi văzut vreo captură foarte importantă? (…) Nu ştim cine sunt marii traficanţi. Asta e o temă foarte importantă pentru mine”, a precizat candidata USR.

„Jumătate din an muncim pentru stat, doar jumătate pentru noi”

Lasconi a mai spus că USR are în vedere reducerea taxelor pentru persoanele din câmpul muncii care au copii în condițiile în care, afirmă ea, în România există cea mai mare taxare a muncii din Uniunea Europeană.

„Planul nostru de ţară, care o să apară zilele acestea şi pe site-ul USR şi pe site-ul elenalasconi.ro: să punem taxe zero pe 1.200 de lei, din 3.700, cât este salariul minim. Asta înseamnă că fiecare angajat din România va rămâne cu 500 de lei în plus. Tinerii vor rămâne cu 1.000 de lei. Vorbim de cei care muncesc, cei care sunt în câmpul muncii. Noi avem cea mai mare taxare a muncii din UE. Practic, jumătate din an muncim pentru stat şi doar jumătate pentru noi. Mamele care aduc pe lume un copil vor rămâne cu 1.500 de lei; pentru al doilea copil – cu încă 500 de lei, adică 2.000 de lei; pentru al treilea copil – 2.500; de la al patrulea copil, nu se mai taxează deloc, indiferent cât ar avea salariul”, a spus Elena Lasconi.

Please follow and like us:
Pin Share