Supărat pe soţie şi soacră, un constanţean şi-a riscat libertatea şi a încălcat ordinul de protecţie. Le-a agresat pe femei și a distrus mașina partenerei

Supărat pe soţie şi soacră, un constanţean şi-a riscat libertatea şi a încălcat ordinul de protecţie. Le-a agresat pe femei și a distrus mașina partenerei

Un bărbat din Năvodari și-a amenințat cu bătaia soția și soacra. În urma unui conflict spontan, acesta a încălcat ordinul provizoriu de protecție și s-a apropiat de locuința celor două. Mai mult, agresorul i-a distrus mașina partenerei.

Și a amenințat cu bătaia soția și soacra

Polițiștii constănțeni au arestat un bărbat de 41 de ani din Năvodari care a încălcat ordinul de protecție și s-a apropiat de soție și soacră. Inevitabil, scandalul a început, moment în care acesta le-a amenințat cu bătaia pe cele două femei.

Mai mult, agresorul i-a distrus și mașina partenerei. Pentru faptul că a încălcat ordinul de protecție pe care îl avea deja, oamenii legii i-au montat un sistem de supraveghere electronică, iar instanța i-a mai emis un ordin de protecție, valabil 12 luni.

„Astfel, la data de 23 septembrie, în jurul orei 19,20, în urma unui conflict spontan cu soţia sa, bărbatul ar fi provocat distrugeri autoturismului acesteia, cu un obiect tăietor. Totodată, le-ar fi ameninţat cu acte de violenţă pe mama şi soţia sa. În cauză poliţiştii au emis ordin de protecţie provizoriu împotriva bărbatului, totodată acestuia fiindu-i montat un sistem de supraveghere electronică.

La data de 24 septembrie a.c., în jurul orei 1,30, bărbatul ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu, deplasându-se în apropierea locuinţei soţiei şi mamei sale. La data de 27 septembrie a.c., instanţa de judecată a emis ordin de protecţie, pentru o perioadă de 12 luni, împotriva bărbatului”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Constanţa.

Agresorul a fost reţinut şi încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Constanţa, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, pentru luarea unei măsuri preventive.

Le-a bătut cu pumnii pe soție și pe mama acesteia

Un alt caz de violență, în care este vizat un bărbat, a avut loc în Caraș-Severin. Individul de 45 de ani și-a bătut soția de două ori în aceeași zi. Femeia a fugit la locuința mamei, însă nu a scăpat de furia acestuia. Angresorul a lovit-o și pe soacră.

„Poliţişti de la Poliţia Municipiului Caransebeş au fost sesizaţi despre faptul că o femeie a fost agresată fizic în locuinţă, de soţul acesteia. Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit că ieri, în jurul orei 22.00, bărbatul, de 45 de ani, ar fi lovit-o cu pumnii pe soţia sa, în vârstă de 37 de ani, care ar fi fugit la locuinţa mamei sale, unde ar fi urmărit-o şi ar fi agresat-o fizic din nou, atât pe aceasta cât şi pe mama soţiei”, a transmis IPJ Caraş-Severin.

Oamenii legii au considerat că bărbatul reprezintă un pericol, așa că au emis un ordin de protecție provizoriu și s-a dispus montarea unui dispozitiv de monitorizare electronică. Cercetările au fost continuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş, pentru violenţă în familie.

Please follow and like us:
Pin Share