Ciolacu: „Peste 3 milioane de români au emigrat doar în 2008-2022, toată clasa politică e vinovată”

Ciolacu: „Peste 3 milioane de români au emigrat doar în 2008-2022, toată clasa politică e vinovată”

Premierul Marcel Ciolacu a participat, joi, la Summit-ul RePatriot 2024 „Top 100 de Români de Pretutindeni – RePatriot”, la Palatul Parlamentului, spunând că numai în perioada 2008-2022, peste 3 milioane de români au emigrat, de vină fiind „toată clasa politică”.

„Dezvoltarea României depinde de investiţii şi iniţiativă”

„Permiteţi-mi a felicita RePatriot şi fundaţia Romanian Business Leaders pentru activitatea neobosită în construcţia de punţi între românii de acasă şi românii plecaţi peste tot în lume. Vreau să îmi exprim recunoştinţa pentru iniţiativa dumneavoastră: aceea de a reconecta cu România de astăzi şi cu oportunităţile sale toţi antreprenorii, profesioniştii, meseriaşii, plecaţi definitiv sau doar temporar la muncă. Dezvoltarea României depinde de investiţii şi iniţiativă, iar ţara noastră are nevoie de oameni cu o atitudine occidentală faţă de muncă”, a declarat Marcel Ciolacu.

„Ne apropiem de 6,5 milioane de români care au emigrat”

Președintele PSD a subliniat că peste trei millioane de români au plecat din țară în perioada 2008-2022, în căutarea unui trai mai bun și că de această situație se face vinovată „toată clasa politică”.

„Peste trei milioane de români au emigrat doar în 2008-2022. Datele exacte câţi români sunt în diasporă în acest moment diferă de la analişti la analişti. Din punctul meu de vedere, dacă îi adăugăm şi pe cei aproape 1,2 milioane de români plecaţi din Republica Moldova, ne apropiem de peste 6,5 milioane de români. Suntem fruntaşi la acest lucru în toată Europa şi în afară de cifre, în spatele lor, de fapt, regăsim oameni, oameni care muncesc din greu, oameni care suferă, oameni care sunt departe de casă, departe de familiile lor”, a subliniat Ciolacu.

„Eu nu vreau să caut vinovaţi şi cred că nu acesta este rostul meu. Eu cred că toată clasa politică este vinovată. Au fost primii ani după Revoluţie, normal, când am avut motive clare de ce să plecăm. Au vizat calitatea vieţii, serviciile în sănătate, serviciile în educaţie şi, nu în ultimul rând, venituri mai mari”, a adăugat el.

România, „mai sigură” decât Spania, Italia și Marea Britanie

Premierul a spus însă că România este acum o țară sigură, una din cele mai sigure din Europa, chiar peste Spania, Italia și Marea Britanie, unde trăiesc mulți români, și că trebuie ca „stabilitatea politică” trebuie continuată.

„Este mult mai sigură în acest moment decât Spania, Italia sau Marea Britanie, unde ştiţi la fel de bine ca şi mine că avem mari comunităţi de români. Indiferent cât de mult ne-am implica, indiferent cu ce programe vom veni pentru românii din diaspora, dacă nu continuăm această cale sigură, predictibilă, în care să avem o majoritate politică care nu va alege ce este mai bine pentru fiecare partid în parte, dacă vom avea această stabilitate politică, vom continua calea sigură de a dezvolta România”, a afirmat Ciolacu.

Ciolacu a vorbit și despre proiectele prin care se urmărește o dezvoltare uniformă a țării, în sudul țării și în Moldova.„În acest moment asta facem, dezvoltăm şi sudul României, şi Oltenia, şi Muntenia şi, nu în ultimul rând, dezvoltăm Moldova, cumva obligaţi, ţinând cont de criza de securitate de la graniţa cu România. (…) Avem pentru prima oară aproape 1.100 km finalizaţi în infrastructura rutieră, avem 850 km în lucru şi vreo 470 km în licitaţie”, a spus premierul.

Acces egal la educație și sănătate

Președintele PSD a vorbit și despre reforma fiscală în cadrul căreia, a afirmat el, trebuie asigurat accesul la educație și sănătate în mod egal și trebuie făcute deduceri din venituri, în condițiile în care România are cea mai mare impozitare a muncii din Uniunea Europeană.

„Sunt câteva dintre lucrurile pe care le-am făcut şi o să mai avem o provocare, odată cu reforma fiscală, ca accesul la educaţie şi sănătate să fie egal, indiferent de venituri. Oricum, avem cea mai mare impozitare a muncii din Europa, la veniturile mici, să venim cu deduceri din venituri astfel încât să dezvoltăm aceste servicii şi accesul la afterschool, la grădiniţe să fie egal pentru toţi cetăţenii României”, a spus liderul social-democrat.

Peste șase miliarde de euro de cheltuit în doi ani

Premierul a subliniat și necesitatea implementării PNRR în doi ani, spunând spre exemplu că trebuie valorificați șase miliarde de euro în zona de digitalizare, în această perioadă scurtă.

„Vorbim de o perspectivă scurtă, de maximum doi ani de zile, pentru că toate aceste sume, de această dată, ne obligă pe noi, politicienii, să le implementăm în maximum 2 ani de zile. Este termenul de implementare a PNRR-ului şi, dacă nu facem acest lucru, vom pierde banii. Aş putea spune că, în sfârşit, Comisia Europeană a găsit soluţia şi pentru clasa politică din România pentru prima oară să aibă un deadline şi să implementeze cât mai scurt tot ceea ce şi-a propus (…) Sunt peste șase miliarde de euro pe care trebuie să-i cheltuim tot în doi ani de zile în zona de digitalizare”, a afirmat Ciolacu.

„Veţi vedea că anul acesta se vor întoarce şi mai mulţi”

Marcel Ciolacu a spus și că este optimist legat de întoarcerea românilor în țară și că trendul este unul ascendent. România, spune premierul, a pierdut în principal prin plecarea unei populații tinere, care se dezvoltă și muncește în alte țări.

„Anul trecut a fost pentru prima oară când s-au reîntors în România 190.000 de români. La cum arată trendul din anul acesta, veţi vedea că anul acesta se vor întoarce şi mai mulţi români. (…) De fapt şi de drept, ce a pierdut România şi ce am pierdut noi, toată plus valoarea, cu toate că aţi trimis acasă 6,5 miliarde de euro – aproape 2% din PIB-ul României. Aceşti bani au fost trimişi de către dumneavoastră pentru a vă ajuta familiile. (…) Normal că avem o datorie, şi când mă uit la media de vârstă a diasporei, în Italia, în Marea Britanie, în Spania, e între 31 şi 33 de ani. În afară că am pierdut plus valoarea României, am pierdut şi viitorul României, pentru că toţi tinerii acum muncesc, se dezvoltă profesional, îşi întemeiază familii în alte ţări”, a mai declarat Ciolacu.

Please follow and like us:
Pin Share