Gică Hagi, prima reacție după ce Ianis a revenit la prima echipă a lui Rangers: „Pot să dorm liniștit”

Gică Hagi, prima reacție după ce Ianis a revenit la prima echipă a lui Rangers: „Pot să dorm liniștit”

După ce a fost trimis la echipa a doua a lui Rangers, Ianis Hagi a trecut peste perioada de agonie și a fost reprimit de scoțieni pe Ibrox Stadium. Gică Hagi a primit vestea cu brațele deschise și a avut doar cuvinte de laudă la adresa britanicilor.

Gică Hagi, prima reacție după ce Ianis a revenit la prima echipă a lui Rangers: „Pot să dorm liniștit”

Ianis Hagi a revenit la prima echipă a lui Rangers! Internaționalul român în vârstă de 25 de ani a efectuat primul antrenament al sezonului alături de Rangers chiar înaintea duelului cu Olympique Lyon din UEFA Europa League.

Gică Hagi a comentat vestea la conferința de presă premergătoare meciului Farul – Dinamo. Spre deosebire de discursul de la finalul lunii august, când i-a făcut praf pe scoțieni, „Regele” și-a ales cu atenție cuvintele și a lăudat-o pe Rangers.

”Ianis este la un club imens. Ianis este fericit, iar eu sunt liniștit acum. Pot să dorm liniștit”, a fost scurta declarație a lui Gică Hagi, după revenirea lui Ianis la prima echipă a lui Rangers.

Gică Hagi, în gardă înainte de Farul – Dinamo: „Contează doar victoria”

Farul nu își mai permite pași greșiți în campionat. „Marinarii” au un sezon sub așteptări în SuperLiga, iar cireașa de pe tort a fost înfrângerea suferită în etapa precedentă, scor 0-1 în deplasare împotriva nou-promovatei Gloria Buzău.

Gică Hagi se așteaptă la un duel complicat împotriva lui Dinamo, însă nu concepe ratarea celor 3 puncte. Întâlnim o echipă în formă, o echipă care a făcut foarte bine până acum în campionat, lucruri foarte bune atât ofensive, cât și defensive.

Este o echipă care a marcat multe goluri, a și primit. După dezamăgirea cu Buzău, sperăm să arătăm foarte bine acasă. Contează doar victoria, noi jucăm doar să câștigăm.

Sunt 3 puncte importante, campionatul e lung, sunt meciuri multe. În fotbal totul durează o zi. Trebuie să fim mental foarte bine”, a mai spus Gică Hagi, la conferința de presă premergătoare meciului Farul – Dinamo, vineri, 4 octombrie, ora 21:00, în etapa a 12-a din SuperLiga.

Farul ocupă doar locul 12 în clasamentul din SuperLiga, cu 12 puncte după 11 meciuri. Campioană a României în urmă cu două sezoane, trupa lui Gică Hagi a obținut o singură victorie în ultimele 5 meciuri din campionat.

Please follow and like us:
Pin Share