Ambâț de premier

RMAG news

Curioși, cum se știe, ziariștii au vrut să cunoască detalii privind forma bună în care se află premierul. Le-a atras atenția energia debordantă a acestuia și au purces la întrebări.

Cum se face de are atâta vitalitate, au vrut ei să afle.

Și le-a răspuns premierul Ciolacu, mai pe ocolite, mens sana in corpore sano, nu, nu în latină, că meditații  la engleză face, ci așa, ca principiu, să știe și ei că de unde așa minte sănătoasă decât.. dintr-un corp sănătos.

Deslușit misterul despre cum ține el pasul cu funcția, a oferit ulterior chiar și detalii.

A vorbit premierul despre candidatura la Cotroceni, suplimente și vitamine, ba chiar și medicamente, doar cu prescripție, ca să fie și energic și să lupte și strategic cu oboseala.

Le-a demonstrat premierul că știe ce vorbește, că vitamina D a luat când a oprit la farmacie, toată lumea e martoră,  Tonotil, Magne B6…

Se pregătește, e clar,  cât mai bine pentru funcție de președinte, că  încălzirea și-a facut-o ca premier.

Cu vitamine, dar neapărat și ceva ginseng, a mai devoalat Ciolacu, probleme prea mari la prezidențiale nu ar trebui să aibă!

 

The post Ambâț de premier appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share