“Sfântul Apostol Toma, care se numeşte Geamăn, era din Paneada, cetatea Galileii. Iar când Domnul nostru Iisus Hristos era pe pământ cu oamenii şi umbla prin cetăţi şi sate învăţând popoarele şi tămăduind toate suferinţele, atunci Toma, auzind propovăduirea Lui şi văzându-I minunile, s-a apropiat de El cu osârdie şi umbla după El, nesăturându-se de cuvintele cele dulci şi de vederea preasfintei Sale feţe”. (Vieţile Sfinţilor)După înviere, Sfântul Toma, prin necredinţa sa, a sporit mai mult credinţa în Biserica lui Hristos. Căci el nu voia să creadă, până ce singur nu a văzut şi a pipăit rănile Domnului, iar atunci când s-a încredinţat a zis: ” ‘Cu adevărat eşti Domnul meu şi Dumnezeul meu’. În acest chip s-a propovăduit învierea Domnului cu mai multă tărie, căci Mântuitorul nu cu nălucire, nici cu alt trup, ci cu acelaşi trup cu care a pătimit pentru mântuirea noastră, a înviat cu adevărat şi S-a arătat ucenicilor”. (Vieţile Sfinţilor)La Adormirea Maicii Domnului, sosind Sfântul Apostol Toma a treia zi după îngropare, s-a întristat foarte mult că nu s-a aflat şi el în ziua îngropării să petreacă la mormânt, împreună cu ceilalţi Apostoli, sfântul trup al Maicii Domnului său. De aceea, cu sfatul de obşte al Sfinţilor Apostoli, au deschis mormântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru ca Sfântul Apostol Toma, văzându-i trupul, să se închine şi să se mângâie. Deschizând însă mormântul, n-au mai aflat trupul Sfintei Fecioare, ci numai giulgiul singur; şi în acest fel s-a făcut încredinţare că Maica lui Dumnezeu a fost luată cu trupul la ceruri.După Cincizecime, Apostolul Toma a propovăduit Evanghelia în părţile Indiei, şi acolo a avut sfârşit martiric, ucis de ostaşi cu suliţele.
