S-a deschis în România o fabrică unică în lume. Nici cele mai puternice țări nu se pot lăuda cu așa ceva

S-a deschis în România o fabrică unică în lume. Nici cele mai puternice țări nu se pot lăuda cu așa ceva

România deține oficial prima fabrică de anvelope total nepoluantă din lume. Aceasta are zero emisii de dioxid de carbon și se află la Oradea.

Prima fabrică de anvelope nepoluante din lume se află în România

Construcția acestei fabrici a fost realizabilă după ce 0 companie finlandeză a ales să investească în România. Compania și-a închis în urmă cu 2 ani afacerea din Rusia, scrie Observator. 

Investiția de aici se ridică la peste 650 de milioane de euro și este una dintre cele mai mari infuzii de capital străin din ultimul deceniu. Producția produselor se va realiza din 2025, iar tirajul anual este de 6 milioane de anvelope.

Compania finlandeză a organizat un eveniment de inaugurare, la care au participat peste 200 de invitați din țară și din străinătate. Deși este unul dintre cei mai mari jucători din industrie, a avut nevoie de sprijin financiar pentru acest proiect.

A primit un împrumut de 150 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții, precum și un ajutor de stat de 100 de milioane de euro. Aceasta este prima fabrică de anvelope din lume alimentată în totalitate cu energie verde, mai scrie sursa citată.

„Am căutat în toată Europa, evaluând peste 40 de locaţii. Şi aveam nevoie mai mult decât o locaţie; aveam nevoie de un partener şi aici l-am găsit”, a declarat Hienonen Jukka, președintele consiliului de administrație al Nokian Tyres, conform Observator.

„Marcăm un moment important, nu doar pentru România, ci pentru industria globală a producţiei de anvelope, prin inaugurarea oficială a primei fabrici de anvelope din lume cu zero emisii de carbon”, a adăugat Simona Bucura Oprescu, ministrul muncii și solidarității sociale.

Cea mai mare investiție în ultimii 10 ani pentru România

„Înseamnă că s-a creat o vizibilitate importantă pentru oraşul Oradea, nu doar la nivel naţional, ci la nivel regional şi european, înseamnă tehnologie înseamnă locuri de muncă”, a menționat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Noua fabrică va angaja 550 de oameni, cu salarii minime de 5.800 de lei net lunar. Până în prezent, 180 de angajați au fost deja recrutați și instruiți, dar compania plănuiește să angajeze cel puțin încă o sută de persoane până la sfârșitul acestui an.

„Este una dintre cele mai mari investiţii care se implementează în România, cel puţin în ultimii 10 ani de zile din câte ştiu eu, 650 de milioane de euro într-un timp record să-i spunem aşa, într-un an şi şapte luni de zile a fost finalizată construcţia şi suntem în momentul în care vor începe efectiv producţia”, a declarat Florin Birta, primarul orașului Oradea, potrivit Observator.

De asemenea, compania își comercializează anvelopele în peste 50 de țări, iar producția de la Oradea va fi destinată piețelor din Europa Centrală.

Please follow and like us:
Pin Share