Incredibil, fanii lui PAOK cer plecarea lui Răzvan Lucescu!

RMAG news

La Salonic, la finalul sezonul anterior, PAOK se încorona pentru a patra oară în istoria clubului cu titlul de campioană. Supoterii alb-negrilor decideau să contrbuie financiar pentru ca la intrarea pe stadion să fie ridicat un bust al antrenorului Răzvan Lucescu.

Tehnicianul român are câștigate cu PAOK jumătate din totalul titlurilor și acest lucru l-a transformat într-un adevărat zeu, fiind divinizat de întregul oraș. Când Răzvan a semnat prelungirea contractului până în 2027. deși avea o ofertă salarială mult mai mare de la Beșiktaș fanii au creat o atmosferă senzațională pentru român la primul meci de pe stadionul Toumba.

PAOK a intrat în criză de câteva săptămâni și a pierdut trei meciuri la rând, două în Europa League, 1-3 la Instanbul, cu Galatasaray și 0-1 acasă cu FCSB și tot acasă, în campionat, marele derby local cu Aris. Și, incredibil, această serie neagră, care poate apărea în orice moment la orice echipă, a schimbat absolut șocant imaginea lui Răzvan Lucescu și sentimentele fanilor față de aceștia.

Pare greu de crezut, dar e vorba de Grecia, unde fanii sunt foarte pătimași și repede se aprind, uitând tot ce a fost bun. Astfel, în loc de statuie pentru Răzvan mesajul multor suporteri a devenit Pleacă, lasă-ne, datorită ție echipa nu mai joacă nimic!

Fotbal plicticos, fără idei, plătim 80 de euro pe bilet pentru a nu vedea nimic, totul e din vina antrenorului. Lucescule ești depășit, oprește-te aici, până nu distrugi echipa. Nu ai putut să dai un gol cu românii deși ai avut o repriză un om în plus. Dacă mai ai onoare, pleacă singur, să nu ajungi să devii indezirabil la Salonic – sunt doar o parte din numeroasele mesaje ale fanilor lui PAOK după eșecul cu FCSB.

The post Incredibil, fanii lui PAOK cer plecarea lui Răzvan Lucescu! appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share