Bogdan Baratky, concluzie după coșmarul Rapidului de la Botoșani: “Coliziune cu realitatea”

“Cine nu știe să sufere nu merită să fie rapidist” zice o vorba veche a Giuleștiului, născută din durerile parcă nesfârșite din ultimul secol. Dar parcă e exces de suferință, nu credeți? Chiar și la standarde rapidiste, tot în supradoze pare că ni se administrează constant și continuu cocktail-ul ăsta inepuizabil de emoții negative. E prea mult. E mult prea mult…

Bogdan Baratky, concluzii după FC Botoșani – Rapid 2-0: “Dacă nema putirință, geaba chichirez gâlceava”

Totuși, nu e deloc surpinzător sau inexplicabil. Ceea ce vedem acum când privim clasamentul sau jocul Rapidului este doar un banal decont. Decontul fanteziilor transpuse (prea mult timp) în decizii de management. Sau, ca să fiu mai clar, e fix oglinda clubului. Care de trei sezoane încearcă să producă cea mai perfectă (scuzați formularea) mediocritate, cu cel mai mare cost de producție. Ceea ce iată, cu eforturi susținute, devine astăzi realitate.

Nu există la ora actuală în campionatul primei ligi o altă echipă care să pună atât de abil și măiastru o prăpastie mai adâncă și mai lată între dorință și putință. În vestiarul Rapidului a fost cândva lipit un citat mobilizator din marele Valentin Stănescu. Dacă aș avea vreo putere în club, l-aș înlocui…ieri cu rodul înțelepciunii lui Anton Pann – “Dacă nema putirință, geaba chichirez gâlceava!”  O perioadă cel puțin, acesta ar trebui sa fie motto-ul Rapidului.

In deplină negare și decuplare de la realitate, Rapidul a plecat la Botoșani să câștige. Nu, nu spun că nu asta trebuia să își propuna, vreau să spun că mijloacele au fost greșit alese. Fără a ține cont de ceea ce poate oferi, în mod real, echipa. Vezi citatul de mai sus. Rapidul își închipuie doar că este, sau poate fi astăzi o echipă dominantă. Ceea ce, din păcate, chiar nu este. Și nici nu poate deveni peste noapte.

Ciobotariu (din păcate pentru noi) a înțeles “mica” noastră problemă. Și ne-a “dat nadă” în prima repriză. Atât cât să nu vedem ce ne lovește în a doua

Când ești antrenor-suporter și te conectezi excesiv la vârtejul emoțional din jurul unui club ca Rapid, luciditatea are de suferit. Iar asta ucide inspirația. Poate de aceea e greu să fii profet în țara ta, când emoționalul acoperă rațiunea. Inspirația unui antrenor se vede la formula de start, la schimbări și la pauză. Duminică, ea a lipsit la apelul lui Marius Șumudică în toate cele 3 momente.

Când am vazut primul 11, am fost sigur că ne întoarcem la 4-3-3. M-am inșelat. Numele sugerau un 4-3-3, așezarea a fost un 4-2-3-1. Siegrist – Braun, Săpunaru, Pașcanu, Borza – Hromada, Grameni – Petrila, Christensen, Pop – Jambor.

Formula de start

Cu Hromada și Grameni mijlocași centrali, Hromada trebuia să fie șesarul, iar Grameni cureaua de transmisie între apărare și atac. Christensen, distribuit în rol de mijlocaș ofensiv, trebuia să ajute atacul și să apară la finalizare. Nimic din planul ăsta nu a ieșit. Și Christensen și Grameni sunt interi, ambii stângaci. Dacă vrei să joci cu amandoi în 4-3-3, unul va fi într-o pozișie incomodă. Compromisul ales de Șumudică i-a trimis pe amândoi în poziții în care nu se regăsesc. Nici Grameni nu se simte bine mijlocaș central, nici norvegianul în spatele vârfului. N-avem curaj sa jucăm 4-3-3, nici inspirație nu avem în a distribui jucătorii în alt sistem.

Elementul surpriză trebuia să fie Petrila. Cu 10 pe spate, Petrila a primit sarcina de a intra mult în centru, pentru a lăsa spațiu lui Borza sau pentru a crea superioritate în zona centrală. Singurul rezultat a fost anihilarea vitezei lui Petrila, care nu putea fi vreodată pusă în valoare în centru. Viteză care nu a fost fructificată nici la nenumăratele diagonale plecate de la Săpunaru, fază repetată cu obstinație în prima repriză.

Doua raze de soare în primele 45 de minute – faza lui Rareș Pop, care scoate excelent în mijlocul careului pentru Petrila (a cărui ratare duce cu gândul la discuțiile despre transfer din vară) și bara lui Hromada după o fază inițiată tot de slovac, cu o recuperare la centru. Ratări mari, faze clare de gol, care trebuiau fructificate, într-o repriza dominată de Rapid, cu un Botoșani care a lăsat senzația că e mulțumit dacă nu primește gol.

Pauza

De fapt, în prima repriză Ciobotariu “ne-a luat măsura”. Cu bara în prelungiri, mă așteptam să văd un debut de repriză secundă aparținând Rapidului. Nici vorba. Antrenorul Botoșaniului a câstigat meciul de la pauză, când a cerut băieților lui să iasă la joc, simțind slăbiciunea unei echipe care a venit să facă în deplasare ce nu poate și nu știe  să facă nici măcar acasă – să atace. Planul a funcționat; descumpănit de indrăzneala gazdelor, Rapidul ia gol la o fază care pleacă de la greșeala lui Săpunaru și e ținută în viață de degajarea leșinată a lui Jambor.

Care a fost planul reprizei pentru Rapid? Nu vom ști niciodată. Golul picat în minutul 52 și startul debordant al moldovenilor au schimbat tot.

Schimbările

Șumudică a reacționat imediat după gol, dar post pe post: Burmaz la Jambor și Hasani la Grameni (Christensen retras pe poziția lui Grameni, Hasani pe poziția lui Christensen din prima repriză). În minutul 70, alte două schimbari, perfect inutile: Gojkovic la Hromada și Emmers la Petrila. Sârbul a fost invizibil, iar Emmers, mutat de pe stânga pe dreapta la intrarea lui Mocovschi în locul lui Pop a fost absolut inutil (el nefiind oricum jucător de banda). Apropo…e 1-0 pentru adversar și noi vrem să întorcem soarta meciului cu Emmers? Doar întreb…pentru mine, nu pentru un prieten…

Nici o schimbare nu a adus vreun plus, în ciuda faptului că Hasani a fost activ și insistent. Cu mijlocașii schimbați (Grameni, Hromada), sau mutați pe altă poziție (Christensen), jocul de construcție a fost afectat, nu imbunătățit. Senzația a fost că schimbările au dereglat și mai rău mecanismul, abuzul de pasa lungă fiind soluția de echipă mică și neantrenată la care echipa a apelat în lipsa altor soluții. Dacă în prima repriză construcția a fost greoaie, în cea de-a doua jocul a fost greu de privit. Îngrozitor de greu. Un supliciu. O tortură.

Singura ocazie a reprizei a venit la reluarea defectuoasă a lui Săpunaru după o fază construită în extrema stângă de Micovschi. Atât. Singura șansă reală de egalare. Totul se termina însa la golul lui Aldair, care aduce o victorie meritată gazdelor în minutul 88, pe contra-atac. La o fază la care, în deplină armonie cu desfășurarea partidei, Braun îl doboară la mijlocul terenului pe Gojkovic.

Soarta are simțul umorului, totuși…

Un meci câștigat de inteligența și inspirația lui Ciobotariu, care a pus în valoare excelent o echipă în care au strălucit Adams și Aldair. Doi fotbaliști veniți gratis la Botoșani și care s-au ridicat (mult) peste valoarea transferurilor din Giulești. Desigur, a contat și ghinionul Rapidului din prima repriză, dar bara aia pare mai mult karma lui Șumudică, cu rădăcini în șarjele din studiouri. Totuși, ca să închei rotund materialul, revin la ideea inițială. Recoltăm ce am insămânțat. Deciziile haotice și fanteziste au rodit o vrie de toată frumusețea, cu nuanțe de picaj necontrolat. Și, pentru că așa funcționează lucrurile, în astfel de situații nici șansa, karma, sau norocul nu te mai ajută. Ba chiar iți dau zâmbind branciul care te aruncă în decor.

Doar nu credeți că nu e o ironie a sorții faptul că Rapidul pierde la Botoșani într-o etapa în care Cârjan marchează al patrulea său gol stagional, iar El Sawy debutează la Sepsi cu gol și pasă de gol, nu?

Please follow and like us: