Furtul de identitate a crescut cu 354%, comparativ cu anul precedent. Creșterea numărului de interacțiuni din spațiul digital, unul din principalele motive

Furtul de identitate a crescut cu 354%, comparativ cu anul precedent. Creșterea numărului de interacțiuni din spațiul digital, unul din principalele motive

Furtul de identitate a cunoscut, la nivel global, o creștere de 354%, comparativ cu anul precedent. În acest context, este necesar ca organizațiile să implementeze soluții avansate, pentru detectarea și prevenirea acestor amenințări.

Vineri, 4 octombrie, IT Smart Systems, o companie specializată în oferirea serviciilor de transformare digitală, a organizat un eveniment ,,Integrated Identity fraud Prevention across Digital Channels”, împreună cu Ping Identity, o companie software, specializată în soluții de gestionare a identității. În cadrul acestui eveniment, experți în domeniu au discutat despre strategiile optime de depistare a furtului de identitate digitală, precum și metode de prevenție a acestui fenomen.

Comparativ cu anul precedent, furtul de identitate a cunoscut o creștere semnificativă de 354%. În acest context, organizațiile au fost determinate să își regândească strategiile împotriva incidentelor. În ceea ce privește principalele motive care stau la baza acestei situații, acestea sunt creșterea numărului de interacțiuni din spațiul digital, care aduce de la sine creșterea numărului de puncte vulnerabile, precum și dezvoltarea rapidă a inteligenței artificiale utilizate în tehnici avansate de fraudă, care este accesibilă atacatorilor la costuri reduse. 

„Majoritatea pierderilor cauzate de fraudă provin din transferul de credite”

Din aceste cauze, în realitatea de astăzi este necesară dezvoltarea strategiilor de protecție care să includă oamenii, procesele și tehnologia.

„Conform datelor publicate de Uniunea Europeană, majoritatea pierderilor cauzate de fraudă provin din transferul de credite, generând pierderi de până la 1.13 miliarde de euro, dintre care 638 de milioane de euro sunt pierduți din cauza manipulării plătitorului.

Mai mult decât atât, 99% dintre atacuri au loc în cazul tranzacțiilor remote, fiind utilizate metode multiple, precum social engineering, phishing, smishing, facilitate de dezvoltarea inteligenței artificiale generative, prin care utilizatorii sunt manipulați să inițieze și să autorizeze transferuri de credit care sunt împotriva intereselor lor.

Este esențial ca organizațiile să implementeze soluții avansate pentru a detecta și preveni aceste amenințări, înainte ca ele să cauzeze pierderi semnificative”, explică Andrei Dumitru, Expert în Identitate Digitală, IT Smart Systems.

Cheia în lupta împotriva fraudelor de identitate este reprezentată de securizarea fiecărei etape din parcursul digital. Una dintre cele mai mari provocări ale implementării sistemelor de securitate este reprezentată de găsirea echilibrului între reducerea ficțiunii pe care utilizatorii o resimt și soluțiile de protecție eficiente.

De asemenea, se crește gradul de folosire al unor măsuri de analiză a comportamentului în utilizare, precum șabloanele în viteza de tastare sau șabloanele de operare a aplicațiilor. Sunt incluse istoricul de dispozitive folosite în navigație, dar și coordonatele geografice, pentru detectarea comportamentului riscant și implementarea măsurilor care să limiteze apariția fraudelor.

Pentru organizațiile globale, experiența consumatorilor este un element important. Studiile demonstrează că 60% dintre utilizatori evită utilizarea unei platforme în momentul în care procesele de identificare sunt exhaustive. Organizațiile pot aborda atât strategii proactive, cât și reactive, în lupta împotriva fraudei de identitate, astfel încât datele utilizatorilor să fie mereu în siguranță.

„Avem nevoie de un schimb constant de informații, atât cu autoritățile, cât și cu mediul privat și băncile”

Referitor la prevenirea fraudelor, este important ca instituțiile să se bazeze pe educarea angajaților și a consumatorilor, pentru a fi complet informați cu privire la metodele de fraudă care există și la modalitățile de prevenție ale acestora. Educația ar trebui să se adreseze și publicului larg, pentru ca românii să fie conștienți cu privire la amenințările digitale curente.

„Divizia de Supraveghere a Plăţilor şi Instrumentelor de Plată este deschisă să găsească noi soluții și să discute despre noile abordări care pot fi utilizate în lupta împotriva furtului de identitate, dar ne concentrăm, în același timp, și pe educație.

Acesta este un pilon important întrucât ne confruntăm cu probleme legate de educația financiară și digitală în România, motiv pentru care încercăm, împreună cu celelalte departamente, să fim cât mai aproape de oameni și de piața căreia ne adresăm”, declară Adelina Stoienescu, Expert în cadrul Diviziei de Supraveghere a Plăţilor şi Instrumentelor de Plată la Banca Naţională a României.

Colaborarea dintre sectorul public și cel privat este importantă pentru identificarea metodelor de prevenire a fraudelor. În acest fel, instituțiile pot colabora împreună, având un scop comun.

Please follow and like us:
Pin Share