Un nou caz Bosman! Decizie șocantă a Curții Europene de Justiție care poate schimba tot fotbalul!

Un nou caz Bosman! Decizie șocantă a Curții Europene de Justiție care poate schimba tot fotbalul!

Un proces uitat dintre un fotbalist și un club a avut abia acum un verdict, după o judecare întinsă de-a lungul a zece ani. Sentința e o bombă care a speriat FIFA, federațiile naționale, cluburile! Pe scurt, Curtea Europeană a decis că un jucător are dreptul să rupă contractul cu un club oricând vrea el.

Darius Olaru demisionează, iar Gigi Becali nu încasează nici un leu pentru fotbalistul lui?!

Nu contează dacă a semnat un acord valabil patru ani, fotbalistul are dreptul să demisioneze și să se mute liber în altă parte. Curtea Europeană a constatat că sistemul din fotbal, cu sume de transferuri achitate pentru eliberarea jucătorilor, este unul ilegal, încalcă legislația europeană privitoare la libertatea de circulație a muncitorilor.

Ar însemna ca Mbappe să demisioneze de la Real Madrid și să plece la Barcelona, pur și simplu. Iar Darius Olaru să rupă și el contractul cu FCSB și să meargă la Sparta Praga, să spunem. Fără ca Gigi Becali să primească vreun ban. ”Cluburile nu ar mai încasa nimic, toți banii i-ar lua jucătorii și agenții lor”, explică un jurist specializat în Drept sportiv.

Consecințele pot fi devastatoare, ar fi dat peste cap tot fotbalul, tot sistemul care există astăzi. De ce are mai fi interesat să investească în formarea fotbaliștilor un club care știe că i-ar putea pierde gratuit oricând? Mii de cluburi care trăiesc acum din vânzarea jucătorilor nu vor mai avea sursa aceasta de venit.

Decizia Curții Europene de Justiție aruncă în aer fotbalul! E un nou caz Bosman și nici măcar FIFA nu știe cum va opri cutremurul!

Avantajate vor fi echipele cele mai mari, acelea care și-ar permite să le ofere jucătorilor salarii care să-i determine să demisioneze și să semneze cu ele. Aproape tot peisajul din fotbal ar fi modificat și nu îi este nimănui foarte clar cum o să arate viitorul după verdictul acesta al Curții Europene.

Cum s-a ajuns la așa ceva? Cazul-bombă a fost un proces dintre Lasanna Diarra, fostul mijlocaș de la Real Madrid, și Lokomotiv Moscova. Judecarea litigiului a durat zece ani. Ce s-a întâmplat și cum a judecat Curtea Europeană:

Diarra a semnat în 2013 un contract cu Lokomotiv Moscova valabil patru ani.
După un an, jucătorul a rupt contractul și a plecat, pur și simplu, supărat fiind că Lokomotiv voia să-i micșoreze salariul. 
Rușii au mers la FIFA și au cerut să fie despăgubiți fiindcă Diarra rupsese contractul ilegal. Comisiile FIFA au stabilit că jucătorul trebuia să îi achite lui Lokomotiv compensații de 10,5 milioane de euro. ”Oricare club îl va angaja pe Diarra va risca să suporte în solidar cu el plătirea compensației”, a mai decis FIFA.
Diarra a dat în judecată FIFA și Federația Belgiană de Fotbal într-un tribunal din Belgia. El a susținut că verdictul acela a speriat cluburile care erau interesate de serviciile sale și a prezentat dovezi că îl voia Charleroi, care i-ar fi plătit 6 milioane de euro dacă nu ar fi riscat să răspundă în solidar din cauza litigiului avut cu Lokomotiv Moscova. 
Cazul a ajuns la Curtea Europeană de Justiție, care a stabilit că Diarra avea dreptul să plece de la Moscova după numai un an deși semnase pentru patru ani. 

Cazul lui Diarra a fost susținut și de către FIFPro, sindicatul fotbaliștilor din lumea întreagă, numai că nici măcar instituția aceasta nu se aștepta la un asemenea verdict. FIFPro le-a transmis sindicatelor naționale că încă studiază care ar fi soluțiile pentru continuarea obișnuită a activității din fotbal după verdictul din Curtea Europeană de Justiție.

Avocatul lui Lasanna Diarra e unul care a lucrat și la cazul Bosman, procesul care a modificat tot fotbalul european

Unul dintre avocații lui Lassana a fost Jean Louis Dupont, un om care a lucrat și la cazul Bosman, un alt verdict care a modificat fotbalul. În 1995, un proces care l-a avut implicat pe fotbalistul belgian Jean Marc Bosman a avut o sentință reformatoare: fotbaliștii au căpătat dreptul de a pleca liberi la finalul contractelor, iar limitele de jucători străini din campionatele interne erau eliminate.

Până atunci, jucătorii nu puteau pleca gratuit de la cluburi niciodată, chiar dacă expirau contractele pe care le aveau. Iar federațiile naționale aveau dreptul să stabilească un număr de fotbaliști străini admiși în campionate. Astăzi, oricare echipă din Europa poate să folosească doar străini dacă vrea, cu condiția ca aceia să fie cetățeni ai Uniunii Europene.

Avocatul Dupont a exultat, încântat fiind că el a modificat încă o dată fotbalul. ”Decizia aceasta va obliga FIFA să modernizeze fotbalul, sunt convins că regula cu achitarea unor sume pentru transferuri este ilegală. În sfârșit!, imunitatea pe care o avea FIFA e gata! Curtea Uniunii Europene a stabilit asta!”, a spus Dupont, citat de către ESPN.

Please follow and like us:
Pin Share