Amintirile lui Mircea Lucescu despre meciurile cu Cipru. Primul gol la națională și victoriile din campania de calificare la EURO 1984

Amintirile lui Mircea Lucescu despre meciurile cu Cipru. Primul gol la națională și victoriile din campania de calificare la EURO 1984

Naționala României întâlnește sâmbătă, 12 octombrie, la Larnaca, reprezentativa Ciprului în cel de-al treilea meci din Liga Națiunilor.

Amintirile lui Mircea Lucescu despre meciurile cu Cipru

Partida cu Cipru îi stârnește amintiri plăcute lui Mircea Lucescu (79 de ani), atât ca fotbalist, cât și ca selecționer. Ca tricolor, Il Luce a marcat primul să gol pentru echipa națională într-un meci cu Cipru, disputat la Nicosia, pe 3 decembrie 1966, în preliminariile CE 1968.

Ca antrenor, Lucescu a învins de două ori Cipru (3-1, la Hunedoara, și 1-0, la Limassol) în campania istorică pentru calificarea la EURO 1984, dintr-o grupă infernală din care au făcut parte Italia, Cehoslovacia și Suedia.

Revenind la meciul din 1966, era primul din istoria întâlnirilor directe cu Cipru și era al treilea joc din grupă pentru tricolori, după 4-2 cu Elveția, acasă, și 1-3 cu Italia, la Napoli. România a învins Cipru cu 5-1, după ce la pauză era condusă cu 1-0.

Ciprioții au deschis scorul printr-un debutant, Kostakis Pierides (32). Golurile noastre au fost marcate de Mircea Dridea (2), Constantin Frățilă (2) și Mircea Lucescu. Dridea a egalat în minutul 50, iar Lucescu a făcut 2-1 în minutul 52.

Mircea Lucescu: ”În Cipru am marcat primul meu gol în echipa națională”

Mircea Lucescu avea 21 de ani și cinci selecții. Juca în B, la Știința București. Legendarul tehnician rememorează în cartea biografică ”Lucescu”: ”În Cipru am marcat primul meu gol în echipa națională. Oare nu visam? A fost foarte bun acel 1966 pentru mine. În iarnă nu visam decât să joc bine la Știința, în B. Acum aveam cinci selecții în echipa națională”.

Despre victoria 5-1 cu Cipru, Lucescu combină elementele fotbalistice cu o istorioară hazlie: ”A fost un joc în mare viteză, cu care ciprioții nu prea erau obișnuiți. Am jucat atât de rapid, încât crainicul reporter al partidei, regretatul ’Molfioni’, adică Ion Mureșan, n-a nimerit niciun autor autentic de gol.

Mereu nimerea un altul. Iar când nu avea inspirația de a rosti un nume oarecare din atac, o dădea pe autogol. Și era mult mai normal să nu știi un nume de grec decât unul din echipa ta”.

Mircea Lucescu a deschis scorul în România – Cipru 7-0

În retur, pe 23 aprilie 1967, România a zdrobit Cipru, scor 7-0, pe fostul stadion ”23 August”, iar Mircea Lucescu a  marcat din nou. Il Luce a deschis scorul în minutul 4. Celelalte goluri au fost reușite de Florea Martinovici, Dumitriu II (3), Ion Ionescu (2).

Victoriile cu Cipru erau normale la vremea acea. România a terminat grupa pe locul 2, cu 6 puncte, după Italia (11 puncte), și a ratat calificarea în sferturile de finală CE 1968 din Italia. Pe atunci, turneul final al Campionatului European se disputa din semifinale.

România – Cipru 3-1, la Hunedoara, în debutul preliminariilor EURO 1984

Mircea Lucescu s-a mai intersectat cu naționala Ciprului în primul mandat de selecționer al naționalei României, în preliminariile memorabile pentru EURO 1984. România a început campania de calificare la turneul final din Franța împotriva Ciprului, la Hunedoara, cu o victorie muncită, scor 3-1, pe 1 mai 1982.

La acel meci, Il Luce a titularizat patru ”copii” de-ai săi de la Corvinul, Ioan Bogdan, Mircea Rednic, Romulus Gabor și Florea Văetuș.

Partida s-a disputat cu tribunele arhipline, iar România s-a desprins repede la 2-0, prin reușitele lui Văetuș (16) și Cămătaru (19). N-avea să fie însă un simplu galop de sănătate ca în anii 60. Ciprioții au redus din diferență prin Fivos Vrahimis (29), după o gafă mare în apărarea noastră. Victoria a fost pusă la adăpost de golul marcat de Bölöni, cu un șut năprasnic din afara careului.

Reproșuri după 3-1 cu Cipru

Mircea Lucescu nu a fost menajat de presa vremii. Cronicarul Ioan Chirilă scria că reproșurile s-au învârtit în jurul Corvinului. ”De ce atâția?”. Introducerea lui Petcu, la pauză, în locul lui Țicleanu, a ridicat la 5 numărul jucătorilor de la Corvinul în meciul cu Cipru. Lucescu era stăpân pe el, chiar dacă avea doar 37 de ani.

”Acestei echipe i-a lipsit Klein. Și-i lipsește experiența internațională”, a concluzionat Il Luce la conferința de presă de după meci. Faptul că era selecționer, dar încă mai juca la Corvinul nu era pe placul specialiștilor: ”Ce tupeu are acest tânăr de 37 de ani, care continuă să joace la Corvinul împotriva tuturor regulilor și a bunului simț”.

Victorie cu emoții în Cipru, 1-0. Așa ne-am calificat cu egal la Bratislava

Mircea Lucescu și-a văzut în continuare de treabă. Iar în septembrie România învingea Suedia, 2-0, pe ”23 August”, cu golurile lui Andone și Klein, doi dintre jucătorii promovați de la Corvinul. Tricolorii au început să spere la calificare după ce au făcut două rezultate fantastice cu Italia, campioana mondială en titre, 0-0, la Florența, și 1-0, la București, gol Bölöni.

Soarta calificării la EURO 1984 avea să se decidă în ultimele trei meciuri, toate în deplasare, cu Suedia, Cipru și Ceholsovacia, care ne bătuse la București, cu 1-0.

După victoria 2-0 trasă la indigo cu Suedia, pe Rasunda, a urmat meciul cu Cipru, de la Limassol, 12 noiembrie 1983. România avea nevoie mare de victorie, dar se anunța o deplasare grea, deoarece Cipru reușise să încurce pe teren propriu Italia și Cehoslovacia, 1-1 cu ambele.

Și așa a fost. România a stat cu sufletul la gură până spre finalul partidei, când Bölöni a marcat golul victoriei în minutul 78. Cu capul din centrarea lui Klein.

”Uf! Am scăpat! 1-0 cu Cipru, la Limassol. Dar a fost teribil. Prin minutul 75, ciprioții atacau în valuri. Mă rugam să se termine 0-0, să păstrăm șansa victoriei la Bratislava. Șansă e un fel de a spune…”, povestit Ioan Chirilă trăirile sale în cartea ”Lucescu”.

Golul lui Bölöni, de la Limassol, descris de Ioan Chirilă în cartea ”Lucescu”

Cronicarul a descris faza golului: ”Dar a venit minutul 78, când Klein a plecat pe extrema stângă, a ajuns lângă stegulețul din colț și a întors mingea în careu, cum numai el știe, cu interiorul răsucit ca o opincă.

Mingea a zburat spre Cămătaru, Cami a simțit că nu o poate ajunge, s-a întins la ’derută’, cum ar spune Rică, portarul Constantinou a intrat în capcană și Bölöni, venit de pe dreapta, a sărit sus, ca s-o poată trimite în vinclu… Așa s-a scris istoria unui meci în care îmi pierdusem speranțele cu numai un sfert de oră înainte de final”.

Generalul Stan, fază amuzantă după victoria României în Cipru

După meci a fost bucurie mare la vestiare. România mai avea nevoie de un singur punct cu Cehoslovacia, la Bratislava, pentru a se califica la EURO 1984. Ceea ce s-a și întâmplat.

”Generalul Stan, șeful delegație, a îmbrățișat, rând pe rând, trei jucători ciprioți, convins că aceia sunt români. E drept, purtau tricourile echipei noastre, după ce făcuseră obișuitul schimb la mijlocul terenului…”, a povestit Ioan Chirilă.

Please follow and like us:
Pin Share