Tânără de 26 de ani, găsită spânzurată într-o locuință din Târgoviște. Vecinii spun că aceasta ar fi cetăţean american

Tânără de 26 de ani, găsită spânzurată într-o locuință din Târgoviște. Vecinii spun că aceasta ar fi cetăţean american

Polițiștii din Târgoviște au făcut o descoperire cumplită într-un apartament. O tânără de 26 de ani a fost găsită spânzurată. Trupul neînsuflețit nu prezenta alte urme de violență, cu excepția celor sprecifice.

Sfârșit cumplit pentru o tânără

Autoritățile din Târgoviște au fost sesizate în legătură cu faptul că o tânără este spânzurată într-un aparatement în care locuia cu chirie. Femeia a fost sportivă, iar martorii spun că victima ar avea cetățenie americană, potrivit targovistenews.ro.

Ajunși la fața locului, salvatorii nu au mai putut face nimic, decât să constate decesul. Moartea tinerei survenise cu doar câteva ore înainte de a fi descoperită. Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală.

„La data de 7 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi cu privire la faptul că o tânără a fost găsită decedată, în locuinţa din localitate.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind identificată o femeie decedată, în vârstă de 26 de ani”, a transmis, luni, IPJ Dâmboviţa.

Pe trupul fetei nu s-au găsit alte urme de violență, decât cele specifice, provocate prin spânzurare. Cadavrul urmează să fie dus la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei și descoperirea circumstanțelor în care a avut loc decesul.

Femeie găsită fără suflare în baie

O femeie de 33 de ani a fost găsită spânzurată în baia apartamentului din Timișoara, în care locuia. Cel care a făcut această descoperire macabră a fost chiar cumnatul victimei. De trei zile aceasta nu mai răspundea la telefon, așa că bărbatul a decis să meargă să vadă ce se întâmplă.

Nimeni nu a răspuns, așa că acesta a spart ușa de la locuința de pe Calea Șagului. Imediat ce a văzut scena șocantă din baie, a sunat la 112. Autoritățile s-au deplasat imediat la imobilul indicat.

„Polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, a fost găsită decedată în locuinta de domiciliu de pe Calea Șagului din Timișoara. Ajunși la fata locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de o femeie de 33 de ani, găsită decedată în baie. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Please follow and like us:
Pin Share