De ce a renunțat David Popovici la facultatea de Psihologie

RMAG news

David Popovici ș-a înghețat primul an de facultate,  iar acum a revenit, dar la o altă facultate.  ”Mă pot documenta foarte mult și singur, fie citind, fie, nu știu, pur și simplu documentându-mă. Așa că am ales să mă transfer”, a justificat sportivul.

David vrea să ajute și să se implice

„Legat de facultate și de psihologie, în primul an am fost nevoit să-mi îngheț anul pentru a mă pregăti pentru Jocurile Olimpice. Numai că anul ăsta încerc din nou, având un program un pic mai liber, să zicem. Mi-am dat seama că despre psihologie mă pot documenta foarte mult și singur, fie citind, fie, nu știu, pur și simplu documentându-mă. Așa că am ales să mă transfer la asistență socială.

Vreau să învăț cât mai bine cum pot să ajut și cum pot să mă implic în astfel de cauze. Dar nu e despre mine, e despre binele pe care pot să-l fac și unde ajunge acest bine, acest bine care vine de la fiecare telespectator, fiecare om care urmărește conturile de social media și decide să intre pe link-urile expuse și să doneze.

Cum reușesc să îmbin această viață profesională cu ce fac acum? Nu știu, nu e ușor, clar, dar nici nu se compară cu greul prin care trec acei copii. Așa că eu consider că nici nu am dreptul să mă plâng atât de mult”, a explicat David Popovici, conform Digi24.ro.

Celebrul campion olimpic  a anunțat  că își donează echipamentul de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 pentru a strânge suma de 100.000 de euro necesară unor copiii cu nevoi speciale dintr-un centru de plasament din Sectorul 5 din București.

David Popovici şi-a ”donat„ și  ziua de naştere

David Popovici a strâns din donaţii 34.000 de euro în 10 zile în dorinţa de a obţine 45.000 de euro, bani care vor fi folosiţi de Fundaţia Hope and Homes for Children pentru achiziţionarea unui apartament pentru 5 fraţi muzicieni.

Anul trecut, echipamentul de campion al lui David Popovici a adunat, în mai puţin de o lună, pe platforma Galantom, donaţii în valoare de peste 40.000 de euro. Banii au mers atunci către Florentina Filipovici, fostă vicecampioană mondială de junioare la canotaj, care se luptă cu o boală grea şi nu avea unde să locuiască împreună cu cei trei copii ai săi cu vârste între 4 şi 8 ani.

The post De ce a renunțat David Popovici la facultatea de Psihologie appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share