Ambasador străin impresionat de Oradea

RMAG news

Ambasadorul Portugaliei în România, Paulo Cunha Alves, şi-a arătat marţi deschiderea pentru viitoare parteneriate culturale sau economice cu comunitatea bihoreană, în cadrul unei întâlniri cu primarul Florin Birta şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor Mircea Mălan.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Oradea, un obiectiv asumat de către ambasadorul Cunha Alves este acela de a deschide un centru de limbă portugheză în cadrul Universităţii din Oradea, după modelul celor de la Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi.

Biroul de presă al primăriei informează că ambasadorul s-a arătat încântat de felul în care arată Oradea, „un oraş frumos, cu o infrastructură bine pusă la punct, cu spaţii verzi îngrijite şi un iluminat arhitectural”, care l-au impresionat.

„Am văzut mulţi turişti în Oradea. Cu toate astea, oraşul nu e supraaglomerat. Aceasta este o problemă cu care noi, în Portugalia, ne confruntăm, ca efect al turismului de masă. Însă la dumneavoastră am găsit un turism de calitate”, a spus oaspetele.

Primarul Florin Birta i-a mulţumit pentru vizită şi pentru impresiile frumoase împărtăşite.

„Suntem un oraş multicultural şi multietnic care trăieşte într-o comuniune armonioasă. Într-adevăr, începând cu anul 2008, Oradea a cunoscut o dezvoltare accentuată, care a avut la bază accesarea fondurilor europene. Pentru noi, acest lucru a reprezentat o prioritate, alături de atragerea investitorilor privaţi. În 2009 am deschis primul parc industrial, iar acum avem 5 parcuri industriale în Oradea şi 6 în judeţ. Vorbim de investiţii de peste un miliard de euro, care au adus peste 20.000 de noi locuri de muncă pentru orădeni şi bihoreni”, a spus Birta.

La rândul său, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mircea Mălan a vorbit despre preocuparea administraţiei judeţene de a scoate la lumină tot ceea ce e specific zonei Bihorului – tradiţii, folclor, obiceiuri.

„Frumuseţea judeţului Bihor o vedem începând de la relieful divers şi împărţit în mod echilibrat: o treime munţi, o treime dealuri şi o treime câmpie. Suntem judeţul cu cea mai mare densitate de peşteri şi cu cea mai lungă peşteră din Europa, cu bogăţii de apă geotermală folosită atât pentru cure de sănătate, cât şi pentru a asigura energia geotermală necesară încălzirii locuinţelor”, a afirmat Mircea Mălan.

Ambasadorul Portugaliei s-a referit la discrepanţa pe care a remarcat-o între nordul şi sudul României, îndeosebi în ceea ce priveşte infrastructura rutieră, în contextul în care accesul la fondurile nerambursabile este deschis tuturor.

„Nu cred că este un mister. Secretul stă în rolul administraţiei de a dezvolta infrastructura, astfel încât să se creeze premisele necesare mediului privat, de a împinge lucrurile înainte. De asemenea, ceea ce reuşim să realizăm în zona noastră este consecinţa unui parteneriat strategic între Primăria Oradea, Consiliul Judeţean Bihor şi primăriile din judeţ. În această parte de ţară s-a înţeles că politica trebuie făcută de oameni şi pentru oameni”, a spus vicepreşedintele CJ Bihor.

Primarul Florin Birta a adăugat că, după ce, în ultimii 15 ani, s-a investit mult în infrastructură, acum se pune un mare accent pe partea de sănătate, pe construirea de spitale, oraşul având particularitatea de a avea în subordine Spitalul Judeţean.

„Totodată, ne preocupă resursele de încălzire deoarece, după Bucureşti, Oradea este al doilea oraş din ţară ca număr de clienţi racordaţi la sistemul de încălzire centralizat. După ce am modernizat sistemul de termoficare pe fonduri europene, acum căutăm să folosim cât mai mult resursele regenerabile pentru încălzirea locuinţelor”, a subliniat primarul.

The post Ambasador străin impresionat de Oradea appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share