Locurile din România unde mâncarea e foarte ieftină. Un șnitel costă 2 lei, iar supa 1 leu. Poți să faci și comandă, dar trebuie să vii s-o ridici

Locurile din România unde mâncarea e foarte ieftină. Un șnitel costă 2 lei, iar supa 1 leu. Poți să faci și comandă, dar trebuie să vii s-o ridici

În locurile din România unde mâncarea e foarte ieftină există cozi interminabile, mai ales la orele prânzului, atunci când bucătarii fac față cu greu comenzilor. Un meniu complet ajunge la doar 7 lei.

Locurile din România unde mâncarea e foarte ieftină

Chiar dacă alimentele de bază s-au scumpit, în această toamnă, există anumite localuri unde mâncarea este la un preț foarte mic. Clienții au posibilitatea de a comanda și online, însă nu pot opta pentru livrarea la domiciliu.

Locurile unde mâncarea e foarte ieftină sunt cantinele universităților din România, aici unde un șnițel costă 2 lei, iar supa 1 leu. Cele mai avantajoase prețuri le au studenții de la ASE, din București, dar și de la Medicină, din Cluj, arată Observator News.

De exemplu, în cantina Moxa de la ASE un student a plătit 10,35 lei pentru o ciorbă ardelenească, o porție de piure de cartofi, o salată de varză și o prăjitură. Tot aici, o supă cu tăieței costă doar 1,5 lei și chiftelele 2,3 lei.

Când se pot face comenzi online

Mâncarea este pregătită la primele ore ale dimineții, înainte ca studenții și profesorii să ajungă la universitate. Șase bucătari se ocupă de meniu. Ba chiar, oamenii au posibilitatea de a comanda online meniul prestabilit, între orele 08:00 și 11:00.

La orele prânzului sunt așteptați să ia masa la cantină. Prețurile sunt pentru orice buzunar, cel mai ieftin meniu fiind 7 lei. „O supă cu tăieţei, pilaf, chifteluțe, chiflă, salată de castraveți și cel mai scump poate să depășească 10 lei, chiar 11.

Prețurile sunt așa de mici pentru că studentul plătește doar materia primă”, a transmis Năstase Virginia, director cantină, conform sursei citate. Și cantina studențească de la Politehnică atrage studenții datorită prețurilor mici.

„O supă de roșii cu orez 5 lei, cartofi la cuptor, 2 lei, deci avem 7 lei, pulpă de porc 4 lei, 11 lei, cu salată de varză, uite un ecler 6 lei, deci eu zic că ajungem la 20 de lei”, a declarat un student.

Prețuri similare sunt și la UMF Cluj, aici unde o ciorbă, un șnițel de pui, cus cus, salată de varză și o chiflă costă doar 7 lei. În schimb, la cantina Universității Ovidius, din Constanța, un meniu complet costă peste 20, chiar 23 de lei.

Please follow and like us:
Pin Share