Care e misterul turnului despre care istoricii spuneau că este o cetate dacică. Când ar fi fost construit, de fapt

Care e misterul turnului despre care istoricii spuneau că este o cetate dacică. Când ar fi fost construit, de fapt

Cercetătorii au descoperit misterul turnului despre care istoricii spuneau că este o cetate dacică. Acesta ar fi fost construit, de fapt, mult mai târziu decât se credea inițial.

Misterul turnului despre care istoricii scriau că este o cetate dacică. Ar fi fost construit, de fapt, mai târziu

Un monument medieval din România, aflat în Hunedoara, a fost confundat, în trecut cu o cetate dacică. Au avut loc cercetări prin care s-a demonstrat adevărata vechime a construcției. În plus, a fost construit mai târziu.

Este vorba despre Turnul medieval Crivadia, despre care istoricii au spus că este o fortăreață dacică. Aceasta avea rolul de a veghea calea antică pe unde inamicii puteau să pătrundă în ținuturile Hațegului.

Teohari Antonescu, de exemplu, scria că turnul ar fi fost construit special pentru daci, la finalul secolului I, cu ajutorul meșterilor romani. Istoricii mai susțineau că turnul ar fi început să fie construit după ce Decebal i-a învins pe romani.

Pe de altă parte, au fost și istorici care au afirmat că fortul era un edificiu roman, construit în urma războaielor de cucerire a Daciei.

Colonelul Alexandru Culici informa, în “România Militară” (1937), că “la Crivadia, unde pământul e mai frământat, au ridicat pe culmea unei stânci un simplu turn rotund, adevărat paznic la ieșirea Streiului din pasul Merișor spre câmpie”.

Autorul a mai precizat, de asemenea, că legionarii au forțat intrarea în valea Streiului prin trecătorile de la poalele fortăreței, în timpul războaielor daco-romane.

Unii turiști și publiciști au confundat turnul, de multe ori, cu cetatea dacică Bănița. Ruinele acesteia se află în apropiere.

Muntele pe care a fost clădit acest turn a fost despicat de apele pârâului Crivadia. Acestea au format unul dintre cele mai spectaculoase monumente ale naturii.

Cheile Crivadiei din Hunedoara reprezintă un canion calcaros, lung de aproximativ un kilometri. A fost sculptat de ape în partea de sud-vest a dealului Runcu, aflat la 788 de metri altitudine. Din cauza faptului că pereții sunt înguști și verticali, nu s-a putut forma o potecă prin care oamenii să se poată strecura.

De ce ar fi fost construit, de fapt, turnul

Cercetările care au avut loc în ultimele decenii, însă, au reușit să rezolve misterul turnului medieval Crivadia. Acesta ar fi fost construit cu cinci secole în urmă, pe calea de acces dinspre sudul țării către inima Transilvaniei.

Turnul ar fi fost folosit ca punct vamal și, în același timp, ca loc de veghe. A fost construit din piatră de calcar extrasă din apropiere și avea ziduri înalte de 20 de metri.

Forma turnului este circulară, iar diametrul e de 13 metri. La exterior, turnul a fost tencuit. Intrarea se afla în partea de nord, la o înălțime de 4 metri de pământ, și era utilizată o scară pentru acces.

În jumătatea vestică, turnul are șapte deschideri de tragere cu ambrazuri evazate spre interior, aflate la o distanță de aproximativ 1-1,5 metri unul de celălalt.

Datorită terenului accidentat, partea de est era protejată în mod natural. Astfel, practicarea în zid a unor deschideri de tragere suplimentare s-a dovedit inutilă.

“Cercetătorii îl plasează mai degrabă în categoria turnurilor singuratice, cu aparenţă de donjoane, destinaţia lor principală fiind aceea de control şi observare a drumurilor principale (Adrian Andrei Rusu, Castelarea carpatică. Fortificaţii şi cetăţi din Transilvania şi teritoriile învecinate, sec. XIII-XIV, Cluj-Napoca, 2005).

Monumentul reprezintă însă şi un reper cronologic pentru alte turnuri de acest fel în primul rând datorită gropii fostei cisterne din incintă, deoarece există informaţii documentare certe despre faptul că acesta a fost construit abia în al treilea deceniu al secolului al XVI-lea”, a explicat Daniel Iancu, cercetător ştiinţific la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, potrivit Adevărul.

Turnul medieval se înalță pe o colină deasupra statului Crivadia, din județul Hunedoara, și a șoselei Hațeg – Petroșani. Călătorii care ajung în zonă se pot bucura de o panoramă asupra Țării Hațegului și Munților Retezat și Șureanu.

Acest turn ar fi fost ridicat în anul 1528, la comanda Petre Pereny (1526 -1529). Nu ar mai fi fost utilizat, însă, de câteva secole, dar a fost restaurat la începutul anilor ’60.

Please follow and like us:
Pin Share