Floyd Mayweather ar putea veni la București pentru gala lui Ronald Gavril. Cum s-a implicat Anamaria Prodan

Floyd Mayweather ar putea veni la București pentru gala lui Ronald Gavril. Cum s-a implicat Anamaria Prodan

Legendarul pugilist american a promovat în urmă cu două săptămâni pe rețelele de socializare meciul dintre Gavril și columbianul Joan Boada, organizat chiar de Promoția Gavril&Prodan.

Ronald Gavril și Anamaria Prodan vor să-l aducă pe Floyd Mayweather la București

Ronald Gavril se pregătește asiduu la Las Vegas pentru lupta pe care o va avea pe 29 noiembrie, la Circul Metropolitan, și a dezvăluit faptul că încearcă să-l aducă la București pe Floyd Mayweather. De toate detaliile acestui important eveniment se ocupă Anamaria Prodan, iubita sa căreia de curând i-a făcut un cadou impresionant.

”Mă bucur mult că pot organiza un nou eveniment în România, boxul are mulți fani și trebuie să-i ajutăm și pe cei tineri să urce la un nivel ridicat. Vreau să fac ceva pentru boxul din România, să ajut cât pot.

Voi avea câteva surprize, vor veni câțiva pugiliști grei din boxul mondial. Vă anunț când voi avea contractele semnate. În privința lui Floyd Mayweather e posibil să ajungă și la București. Lucrez la asta, nu e simplu, vine cu mulți apropiați, sunt vreo 20. Cazare, trasee, masă, eveniment, nu e simplu.

Dar vă asigur că Ana se ocupă de tot. Acum e plecată în România, toate chestiile astea sunt în dreptul ei, eu mă pregătesc zi de zi să ajung campion. Evenimentul va fi unul de anvergură”, a declarat Gravil, pentru prosport.ro.

Abia așteaptă lupta pentru centura semigreilor

Pugilistul român a precizat că este nerăbdător să vină în România și să lupte în fața compatrioților săi. Dacă îl va învinge pe Boada, Gavril va pune mâna pe centura WBF World, la categoria semigrea.

”Mă antrenez de două ori e zi, câte două ore cel puțin. Programul e somn-alimentație, apoi antrenament, masă, odihnă și iar ședință de pregătire. De felul meu sunt foarte ambițios, așa că trag tare.

Doar duminica e liber și atunci trebuie să fie relaxare. Încerc să mă destind atunci pot în aceste zile libere. Alimentația e bine calculată. Nu consum carne procesată, totul organic, după un program bine stabilit și pe care-l respect cu strictețe.

România mă încarcă foarte mult, e veselie, e lume multă care vorbește, agitație, ceea ce îmi place mie. Aici e pustiu, la Las Vegas, nu e lume pe străzi… Nu-mi place situația acum, e puțină presiune! Dar abia aștept să vin acasă.

Vreau să boxez în fața românilor mei, vor fi peste 3.000 de spectatori. Va fi ceva spectaculos, o să vedeți. Acum mă gândesc cum voi fi campion mondial. E un vis care mă urmărește și pe care vreau să-l celebrez în țara mea. Nu va fi ușor, dar va fi o luptă pe cinste. Vreau ca românii să fie alături de mine”, a spus Ronald Gavril.

Please follow and like us:
Pin Share