Primul mesaj transmis de Mihai Lixandru după operația suferită: „Mă întorc curând!”

Primul mesaj transmis de Mihai Lixandru după operația suferită: „Mă întorc curând!”

FCSB a suferit o pierdere extrem de importantă în victoria din deplasare cu PAOK în Europa League (1-0). Mihai Lixandru s-a accidentat atunci grav și a fost scos de pe teren. Mijlocașul a revenit cu o nouă reacție după ce a fost operat.

Primul mesaj transmis de Mihai Lixandru după operația suferită

Fotbalistul campioanei României s-a accidentat grav, chiar înainte de pauza meciului cu PAOK din Europa League. Acesta a fost nevoită să părăsească terenul pe targă, locul său fiind luat de Malcom Edjouma.

Diagnosticul a fost unul cumplit: ruptură a ligamentului încrucișat. Vestea bună este că Lixandru a fost deja operat în Roma, iar după intervenția chirurgicală a revenit cu un mesaj pentru fanii săi.

„Ma întorc curând pe teren! Vă mulțumesc mult pentru mesaje si gandurile bune!”, a transmis Mihai Lixandru pe contul său personal de Instagram.

Accidentare horror. Ce au spus doctorii

Pompiliu Popescu, medicul cu renume în fotbalul românesc, a vorbit pentru FANATIK despre accidentarea lui Mihai Lixandru. Mai exact, ruptura ligamentului încrucișat este considerată „o accidentare care te scoate din formă, din ritm și mai și lasă sechele”.

„După ruptura de ligament încrucișat anterior nu revii decât rar la condiția inițială! Există cazuri în care pacientul revine așa cum era înainte de accidentare ori chiar mai puternic, însă acelea sunt extrem de rare!”, a mai spus Pompiliu Popescu pentru FANATIK.

Gigi Becali, gest impresionant pentru Mihai Lixandru

Mihai Lixandru a devenit un om de bază în primul „11” al FCSB-ului. Prestațiile mijlocașului au fost deseori lăudate, mai ales de patronul echipei. Gigi Becali a decis să îl răsplătească pe Lixandru pentru tot efortul depus, mai ales după accidentarea cu PAOK: „Lucescu a venit să îl vadă.

I-a spus lui Meme că a venit să îl vadă pe Lixandru, este o pierdere, dar nu stă FCSB în Lixandru. Noi nu mai jucăm în campionatul intern cu doi închizători, acum jucăm cu Tănase și Olaru. 

Ca să îl încurajez m-am dus în sala de mese, l-am luat de gât. I-am zis lui Meme: «Mâine îi măriți contractul lui Lixandru». L-am făcut 12.000, avea 7.000 sau 8.000 de euro, iar eu l-am făcut 12.000”, a declarat Gigi Becali în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.

Please follow and like us:
Pin Share