Fosta șefă a Casei de Comerț Unirea și alte două persoane, reținute de DNA. Au fost audieri maraton în acest caz

Fosta șefă a Casei de Comerț Unirea și alte două persoane, reținute de DNA. Au fost audieri maraton în acest caz

Scandalul Unirea ia amploare. În urma audierilor maraton în dosarul care vizează un prejudiciu de peste 40 de milioane de lei la compania înființată în vremea când Liviu Dragnea era liderul PSD, procurorii DNA au reținut joi, 10 octombrie, trei persoane.

Fosta Directoare a Casei Unirea, reținută pentru 24 de ore

Este vorba despre Mariana Cotoi, fosta directoare a Casei de Comerț Unirea, care a fost reținută pentru 24 de ore sub acuzația de abuz în serviciu.

Alături de ea, propurorii DNA l-au reținut și pe Virgil Mureșan, administrator al RRA City Cars SRL și EVOBOOST SRL, precum și pe  Cristian Nica, administrator de drept al ALCAS GROW S.R.L. și TEN DON MARKT SRL.

Aceștia din urmă sunt acuzați că împreună cu fosta directoare Mariana Coroi s-au implicat în delapidarea societății cu capital de stat, scrie știripesurse.

Cu o zi înainte de reținerea celor trei, procurorii DNA au efectuat la Casa de Comerț Unirea, companie înființată potrivit unor surse citate de G4 Media de Liviu Dragnea și fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, o serie de percheziții într-un dosar care vizează un prejudiciu de peste 40 de milioane de lei.

”În cursul zilei de 09 octombrie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 60 de locații situate pe raza municipiului București și a 12 județe (Ilfov, Ialomița, Prahova, Giurgiu, Constanța, Iași, Timiș, Caraș Severin, Cluj, Bihor, Maramureș, Arad), reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile sau punctele de lucru ale unor societăți comerciale”, au transmis procurorii DNA.

La baza dosarului DNA se află o serie de denunțuri

Surse din anchetă spun că dosarul Casa Unirea are la bază o serie de denunțuri formulate de două persoane fizice, întreprinzătoare, care susțin că s-au lovit de mecansmul infracțional ce ar fi fost dezvoltat de fosta directoare.

Potrivit acelorași surse, pe data de 11 iulie 2024, la Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție din cadrul DNA ar fi fost înregistrate denunțurile formulate de două persoane, soț și soție, împotriva Marianei Cotoi.

Aceștia le-au solicitat procurorilor DNA efectuarea unor cercetări față de Mariana Coroi, care în anul 2023 a ocupat funcția de director general al Societății Naţionale „Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA” – S.A., dar și a unui administrator al unei societății.

Cei doi soți au sesizat o situație ”care ar putea fi calificată juridic ca realizând elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit”.

Please follow and like us:
Pin Share