Cele mai celebre mituri despre alimente, demontate de Mihaela Bilic. Cât de săntăos e spanacul, de fapt

Cele mai celebre mituri despre alimente, demontate de Mihaela Bilic. Cât de săntăos e spanacul, de fapt

Mihaela Bilic a lămurit cele mai cunoscute mituri alimentare. Astfel, medicul nutriționist a explicat cât de periculos este, în realitate, gălbenușul de ou, dar și cât de benefic pentru organism este spanacul.

Mihaela Bilic, adevărul despre cele mai cunoscut mituri alimentare

Mihaela Bilic a luat atitudine în fața celor mai celebre mituri alimentare, care nu sunt bazate pe o explicație științifică. Astfel, nutriționistul le consideră mai degrabă legende urbane, pe care a decis să le lămurească.

Printre altele, nutriționistul a atins un subiect important. Este vorba despre conținutul de fier al spanacului. Conform Mihaelei Bilic, este adevărat că planta este bogată în fier, însă acest lucru nu ajută, neapărat, organismul.

„Fierul prezent în produsele vegetale se numește fier non hemic și este greu de absorbit și de folosit în organism. Dacă vreți un fier eficient, atunci consumați produse de origine animală (organe carne roșie pește și fructe de mare) care conțin fier hemic”, este mesajul transmis de Mihaela Bilic.

Pe de altă parte, nutriționistul a vorbit și despre peștele care ar putea fi contaminat cu mercur, lucru pe care îl consideră imposibil atunci când este cumpărat din magazine, căci toate produsele sunt atent verificate înainte de a intra pe piață.

Pe de altă parte, risc de contaminare au numai peștii mari, care pot acumula în ficat urme de mercur – provenit din peștii mici cu care se hrănesc. Sardinele și fructele de mare sunt cele mai sigure, din punctul său de vedere.

Cât colesterol are, de fapt, gălbenușul

Totodată, pentru acele persoane care se tem să consume gălbenușul de la ou, temându-se că nivelul de colesterol va crește, Mihaela Bilic a făcut dezvăluiri neașteptate. După spusele sale, această parte a oului nu reprezintă un pericol.

„Colesterolul din mâncare e una și colesterolul din sânge e alta. Gălbenuşul este cea mai hrănitoare parte din ou, o esenţă de nutrienți de înaltă calitate. Colesterol avem doar în produsele de origine animală: carne, mezeluri, brânzeturi, ouă, unt.

Însă impactul dietei asupra colesterolului din sânge este de numai 10%. Colesterol face un ficat obosit, stresat, infiltrat cu grăsime și hrănit cu zahăr. Consumul de alcool, fumatul şi sedentarismul au efect negativ major pe nivelul de colesterol, mult mai mare decât consumul de grăsimi animale!”, a menționat Mihaela Bilic, citată de spectacola.ro. 

Please follow and like us:
Pin Share