Mircea Lucescu a plantat viță-de-vie pe podgoria unui multimilionar din Republica Moldova. Cum a devenit Il Luce pasionat de vinuri

Mircea Lucescu a plantat viță-de-vie pe podgoria unui multimilionar din Republica Moldova. Cum a devenit Il Luce pasionat de vinuri

Selecționerul Mircea Lucescu (79 de ani) se învârte în sfere înalte. Il Luce a dezvăluit recent că este prieten foarte bun cu multimilionarul moldovean Victor Bostan, proprietarului cramelor Purcari din Republica Moldova, unul dintre cei mai importanți producători de vin din Europa Centrală și de Est.

Mircea Lucescu a plantat viță-de-vie pe podogoria unui multimilionar din Republica Moldova

Victor Bostan este soțul Alionei Bostan, femeia care a făcut senzație în primăvară pe străzile din București, la volanul unui bolid Rolls Royce Spectre, în valoare de 770.000 de euro.

Mircea Lucescu spune că are o relație specială cu omul de afaceri din Republica Moldova. De altfel, în luna mai 2024, cu trei luni înainte să fie numit selecționer, Il Luce, un mare iubitor al vinului, a participat la o plantare simbolică de viță-de-vie Rară Neagră la Château Purcari.

”Acest soi dă nașterea unui vin extraordinar, Rară Neagră de Purcari. Originea acestui soi este românească. Eu cunoșteam acum 50 de ani Băbeasca din Nicorești, se pare că este același soi și același vin bun”, a precizat Mircea Lucescu cu ocazia evenimentului.

Cum a devenit Mircea Lucescu pasionat de vinuri

Mircea Lucescu a povestit la podcastul Fain&Simplu cum a devenit mare pasionat de vinuri, după ce în timpul carierei de fotbalist ieșea cu băieții la o bere după meciuri și antrenamente.

”Cât timp am jucat fotbal vinul nu prea mă interesa, mai mult beam bere după meciuri și antrenamente cu băieții. Te și ajuta să te refaci după momentele grele din timpul partidelor.

După care, mergând în Italia, în 1990, se știe italienii sunt mare iubitori de vinuri, am început ușor, ușor să apreciez foarte tare vinul.

Mai ales că, întâlnind oameni pricepuți, pentru că și la vin trebuie să te pricepi, nu să-l bei oricum. Să ai grijă întotdeauna la cantitate și de calitatea lui. Am devenit un amator de vinuri.

Am început cu vinurile albe, pe urmă am trecut la vinurile roșii. Era de ajuns un pahar în timpul mesei. Mi-a rămas această obișnuiță”, a rememorat Mircea Lucescu.

Poveste despre Rinat Ahmetov

Galonatul antrenor a mai povestit și cum l-a învățat pe patronul lui Șahtor Donețk, Rinat Ahmetov, să aprecieze vinul:

”Mi-aduc aminte cu mândrie că am determinat un om care nu atinsese băutura, e vorba de președintele Șahtiorului, Rinat Ahmetov, să iubească vinul.

Când am ajuns eu, în 2004, nu gusta vinul, nu știa. Pe urmă și-a dat seama de calitățile vinului, și acum, de fiecare dată când ne întâlnim pune o sticlă de vin pe masă dintre cele mai bune”.

Mircea Lucescu, debut perfect în cel de-al doilea mandat la naționala României

Mircea Lucescu a redevenit selecționerul echipei naționale a României din luna august 2024. Il Luce și-a început cel de-al doilea mandat cu două victorii în Liga Națiunilor, reputate în septembrie, 3-0 cu Kosovo, la Priștina, și 3-1 cu Lituania.

România, locul 1 în grupă, cu șase puncte, va juca sâmbătă, 12 octombrie, cu Cipru, la Larnaca, iar marți, 15 octombrie, cu Lituania, la Kaunas.

Programul grupei României în Liga Națiunilor:

12 octombrie: Cipru – România, Lituania – Kosovo
15 octombrie: Lituania – România, Kosovo – Cipru
15 noiembrie: România – Kosovo, Cipru – Lituania
18 noiembrie: România – Cipru, Kosovo – Lituania

Clasamentul grupei: 1. România 6p (6-1), 2. Kosovo 3p (4-3), 3. Cipru 3p (1-4), 3. Lituania 0p (1-4).

Rezultate înregistrate:

6 septembrie: Lituania – Cipru 0-1 (Pittas 34′), Kosovo – ROMÂNIA 0-3 (Man 40′, R. Marin 51′-pen., Drăguș 82′)
9 septembrie: Cipru – Kosovo 0-4 (Muriqi 9′-pen., 21′, Albion Rrahmani 48′, Dellova 55′), ROMÂNIA – Lituania 3-1 (Mihăilă 4′, R. Marin 87′-pen., Mitriță 90’+2 / Kučys 34′)

Please follow and like us:
Pin Share