C.C. Catch, regina muzicii pop din anii ’80, va concerta la București pe 14 octombrie: “Această muzică îți rămâne în suflet”

C.C. Catch, regina muzicii pop din anii ’80, va concerta la București pe 14 octombrie: “Această muzică îți rămâne în suflet”

C.C. Catch sau Caroline Catherine Müller este una din cele mai cunoscute cântărețe de muzică pop din anii ’80. A ajuns în topuri cu melodii ca “I Can Lose My Heart Tonight”, “Heartbreak Hotel”, „Heaven and Hell” sau “Soul Survivor”.

C.C. Catch vorbește despre moartea tatălui ei

C.C. Catch și Bad Boys Blue vin, pe 14 octombrie, să cânte la Sala Palatului, într-un concert extraordinar. Cea mai mare divă a anilor ’80, C.C. Catch a devenit cunoscută datorită lui Dieter Bohlen de la Modern Talking, omul care a descoperit-o într-un bar. La începutul anilor 1990, C.C Catch a dispărut din topuri pentru că relația cu producătorul Dieter Bohlen s-a deteriorat, dar  și pentru că reprezenta un sunet disco ieșit din moda acelor ani.

“Pierderea lui a fost devastatoare”

C.C. Catch a lansat noul single “Heal Me”, dedicat tatălui ei, Peter Muller, care a decedat brusc în aprilie anul acesta. “Heal Me” surprinde drumul personal al artistei prin suferința pierderii și oferă o privire mai profundă în procesul său de vindecare.

“Această melodie este foarte specială pentru mine. Tata a fost una dintre cele mai mari surse de inspirație și sprijin din viața mea. Pierderea lui a fost devastatoare, dar această piesă reprezintă o modalitate de a-i onora memoria și de a-i mulțumi pentru tot ce a însemnat pentru mine. Sper că fanii mei vor simți aceeași conexiune și vindecare pe care am simțit-o și eu”, spune C.C. Catch.

C.C. Catch recunoaște: “Faima nu este pentru oricine”

C.C. Catch a avut și are o relație specială cu familia ei și a fost foarte apropiată de tatăl ei, omul care a susținut-o mereu. Piesa “Heal me” a fost scrisă pentru omul care a învățat-o să rămână o persoană normală, chiar dacă a avut un succes uriaș.

“Eu sunt foarte fericită că am o familie atât de frumoasă, tata care m-a susținut mereu, fratele și mama. Sunt cu toții cu picioarele pe pământ. De aceea am reușit să trăiesc o viață normală, să merg în locuri unde oamenii nu mă cunoșteau, puteam să fiu eu însămi. Faima nu este pentru oricine și, uneori, chiar și pentru mine este greu” declara C.C Catch cu ceva timp în urmă pentru Radio România.

C.C. Catch vorbește despre succes

În anul 1985, C.C. Catch a terminat de înregistrat “I can lose my heart tonight”. La început cânta într-o trupa numită Optimal, dar Dieter Bohlen a decoperit-o și i-a propus o carieră solo.

“Cu siguranță nu am crezut că voi avea asemenea succes. Iubesc această piesă, a fost un sentiment foarte frumos să o înregistrez. Nu m-am gândit că va deveni un asemenea hit. Sigur, pentru că era vorba de Dieter Bohlen lumea spunea că va avea succes, dar nu era o condiție.

A fost minunat pentru că, peste noapte, a explodat. Pe vremea aceea cântam într-un club, aveam o trupă. Dieter a venit și ne-a văzut. A zis că ar fi foarte interesat să înregistrez în studioul lui” declara C.C. Catch, în urmă cu ceva timp, pentru Radio România.

“Sunt recunoscătoare că se întâmplă asta”

Pe data de 14 octombrie, Sala Palatului va fi invadată de strălucirea disco și de energia debordantă a melodiilor care au definit o întreagă generație. C.C. Catch, regina muzicii pop din anii ’80, va urca pe scenă alături de îndrăgiții Bad Boys Blue pentru a vă oferi o seară de neuitat. Organizatorul evenimentului, Radu Groza, vă invită să vă distrați în compania artiștilor care au marcat o întreagă epocă muzicală.

“Cred că este o muzică ce îți rămâne în suflet, are o energie specială. Erau cu totul alte vremuri și foarte mult entuziasm referitor la muzica europop. Erau atât de mulți artiști minunați în anii ’80. Foarte mulți oameni vin și-mi spun că s-au căsătorit datorită muzicii mele, că s-au cunoscut așa. Mă simt împlinită, sunt recunoascatoare că se întâmplă asta. Este o binecuvântare” declara vedeta pentru Radio România.

Please follow and like us:
Pin Share