Nicolae Ciucă, în vizită la centura Beiuș: Asistăm la inaugurarea obiectivului, unul foarte important și destul de complex. Aici s-a înțeles foarte bine partea aceasta de parteneriat (VIDEO)

Nicolae Ciucă, în vizită la centura Beiuș: Asistăm la inaugurarea obiectivului, unul foarte important și destul de complex. Aici s-a înțeles foarte bine partea aceasta de parteneriat (VIDEO)

Președintele PNL Nicolae Ciucă a efectuat, vineri, 11 octombrie, o vizită în județul Bihor.

 

Nicolae Ciucă, la inaugurarea centurii Beiuș

 

Nicolae Ciucă a vizitat, printre altele, și centura Beiuș, care a fost inaugurată, vineri, în prezența sa. Lucrările la centură au fost finalizate în luna septembrie, potrivit Bihon.ro.

Nicolae Ciucă a susținut și o conferință de presă alături de secretarul general al PNL, Lucian Bode, președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, primarul orașului Beiuș, Gabriel Popa, și patronul firmei Selina, Marius Marta.

Președintele PNL a precizat că realizarea unei variante ocolitoare a orașului vizează îmbunătățirea circulației și reducerea traficului greu care trece prin Beiuș, facilitând astfel viața locuitorilor. Acest proiect a fost inițiat în 2020 și este susținut prin fonduri europene.

Centura Beiuș este compusă din trei tronsoane și acoperă o suprafață totală de 9,33 kilometri, la care se adaugă al treilea tronson.

 

„Proiectul a suferit transformări”

 

“S-au spus foarte multe lucruri și toate detaliile despre aceste obiective. Vreau să punctez doar câteva chestiuni esențiale și anume că particip pentru a doua oară la inaugurarea unei variante ocolitoare sau a unui drum de legătură. Prima a fost cel de la Sânmartin și am participat la activitatea de inaugurare a lucrărilor. Am venit și am văzut care a fost progresul acolo, după care, la inaugurare, astăzi, iată-ne aici la Beiuș.

Ceea ce nu s-a spus este un lucru care vine tot din 2020. Eram ministrul Apărării Naționale și mă trezesc cu un telefon de la domnul președinte Bolojan și-mi spune ‘putem să stăm un pic de vorbă?’ și îi zic ‘cum să nu’. Ne-am văzut la minister și uitați, ‘am o oportunitate de fonduri europene.

Există toate condițiile prin care să putem să realizăm o variantă ocolitoare a Beiușului, pentru că tot ceea ce înseamnă trafic greu pe legătura dintre Deva și Oradea trece prin prin oraș. Este absolut dificil și îngreunează viața locuitorilor din Beiuș’.

Și zic ‘cu ce vă pot ajuta?’. Și zice: ‘avem nevoie de un colț din cazarma care există aici la marginea Beiușului și nu e doar un colț. Nu este vorba doar de traversare, ne gândim să venim și cu un proiect pentru un parc industrial, astfel încât să contribuim la dezvoltarea comunității’.

De atunci, așa cum a povestit domnul președinte, până acum, proiectul a suferit transformări. A intrat într-un alt regim de proiectare și iată-ne, astăzi, aici, asistăm, participăm la inaugurarea obiectivului, unul, de altfel, foarte important și destul de complex. Sunt lucrări de artă. La rândul meu, îi felicit pe cei implicați, toate instituțiile implicate, constructorul, CNAIR.

Ceea ce doresc să subliniez este faptul că aici s-a înțeles foarte bine partea aceasta de parteneriat, prin cele două Ordonanțe, 88 și 101, când s-a gândit descentralizarea la nivelul PNL și, practic, a fost o necesitate, care, iată, produce efecte.

Legătura aceasta de parteneriat între instituțiile centrale și autoritățile locale, iată sunt cele care dau ritm lucrărilor atât de mult așteptate și necesare pentru comunitățile locale, dar și pentru infrastructura mare pentru că fac legătura între drumuri județene, fac legătura între drumuri naționale și facilitează foarte mult transportul și au o contribuție esențială la ceea ce înseamnă dezvoltarea comunităților”, a declarat Nicolae Ciucă.

Please follow and like us:
Pin Share