Mai face Rapid transferuri? Ce spune Victor Angelescu de venirea lui Alex Dobre: „De-asta l-am adus”

Mai face Rapid transferuri? Ce spune Victor Angelescu de venirea lui Alex Dobre: „De-asta l-am adus”

Rapid a reușit să îl transfere pe Alex Dobre, jucător care a fost dorit și de Dinamo și Universitatea Craiova, așa cum FANATIK a dezvăluit. Victor Angelescu, acționarul minoritar din Giulești, a explicat de ce s-a făcut această mutare.

Rapid, încredere totală în Alex Dobre: „E un jucător polivalent. Sper că ne va ajuta”

Victor Angelescu a vorbit pentru FANATIK despre transferul lui Alex Dobre la Rapid și spune că este ultimul „cadou” pentru Marius Șumudică: „Vom vedea, e un jucător polivalent. Și eu sper că el ne va ajuta pentru că de-asta l-am și adus. E ultimul transfer cel puțin până în iarnă”.

Jucătorul le-a făcut o promisiune suporterilor Rapidului: „Aștept cu nerăbdare să încep. Îl văd ca pe un transfer important în cariera mea. Sunt entuziasmat că nu am evoluat niciodată în SuperLiga. Nu o să dezamăgesc Rapidul și o să dau tot ce am mai bun”.

Zamalek, clubul din Egipt, care a dat în judecată Rapidul la FIFA, nu este nicio amenințare pentru Rapid, mai crede Victor Angelescu: „Sper că s-a încheiat acum și povestea asta cu Boupendza, noi am primit un răspuns clar din partea FIFA și credem că totul e în regulă și va debuta pentru Rapid. Sunt foarte sigur de acest lucru. Eu cred că totul e clar acum și sper să joace cât mai repede”.

Victor Angelescu e de părere că pauza pentru meciurile naționalei poata ajuta pe Rapid: „Ne mai dă un răgaz”

Marius Șumudică a fost salvat de clopoțel după înfrângerea usturătoare de la Botoșani și poate pregăti în liniște finalul acestui sezon: „A mai fost pauză pentru națională nu cu mult timp în urmă și nu știu ce să mai zic. Normal că ne bucurăm că ne mai dă un răgaz, un timp să punem niște lucruri la punct din punct de vedere sportiv și tehnico-tactic.

E clar că e un plus și că jucătorii trebuie să aibă o cu totul altă atitudine după reluarea campionatului. Din punct de vedere sportiv e clar că ne ajută această întrerupere. Jucătorii noi am mai mult timp să înțeleagă ce trebuie să facă și ce li se cere”, a mai spus Victor Angelescu, în exclusivitate pentru site-ul nostru.

De ce a ales Alex Dobre să vină la Rapid. Ce salariu va avea în Giulești și cât a încasat la semnătură

Alex Dobre, fostul jucător din Ligue 1, a semnat cu Rapid din postura de jucător liber de contract. Pe lângă Dinamo și Universitatea Craiova, mijlocașul a mai fost dorit și de Sepsi Sfântu Gheorghe.

Dinamo era gata să îi ofere 100.000 de euro la semnătură și un salariu de 18.000 de euro pe lună, mult peste ceea ce îi oferea Mihai Rotaru: 100.000 de euro la semnătură și 10.000 euro salariu pe lună.

Sepsi a licitat de asemenea și a pus pe masă o sumă impresionantă la semnătură: 150.000 de euro. În plus, jucătorul ar fi avut un salariu de 12.000 de euro pe lună, care putea urca până la 23.000 de euro pe durata contractului.

În cele din urmă, Dinamo a micșorat oferta și jucătorul a ales ultima ofertă, venită de la Rapid. În Giulești, Dobre va câștiga 100.000 de euro la semnătură și 12.000 de euro salariul lunar.

Please follow and like us:
Pin Share