Gică Popescu, impresionat de parcursul lui FCSB în Europa League: ”Sunt convins că vor face un rezultat bun și în Scoția”

Gică Popescu, impresionat de parcursul lui FCSB în Europa League: ”Sunt convins că vor face un rezultat bun și în Scoția”

După victoria categorică obținută la București în fața letonilor de la RFS, ”roș-albaștrii” au dat marea lovitură pe stadionul ”Toumba” din Salonic, acolo unde au trecut de PAOK-ul lui Răzvan Lucescu.

FCSB, lăudată de Gică Popescu pentru parcursul din Europa League

Parcursul fără greșeală al celor de la FCSB în Europa League l-a impresionat și pe Gică Popescu, președintele clubului Farul, care este de părere că trupa lui Elias Charalambous se poate întoarce cu un rezultat pozitiv și din duelul cu Rangers

”FCSB a avut un început extraordinar în Europa League cu cele două victorii. Ei au arătat curaj în ambele meciuri. Pe mine m-a surprins plăcut evoluția pe care au avut-o în Grecia. Au arătat că au capacitatea de a se bate de la egal la egal cu toate echipele pe care le au în grupă.

Sunt convins că același lucru se va întâmpla și la Glasgow, acolo unde se anunță un meci echilibrat. Dacă vor avea același curaj și o evoluție foarte bună, precum în meciurile de debut, sunt convins că vor face un rezultat bun și în Scoția”, a declarat Gică Popescu, pentru prosport.ro.

Partida Rangers – FCSB, din etapa a 3-a din Europa League, se va desfășura joi, 24 octombrie, de la ora 22:00. În cazul unei victorii pe terenul formației lui Ianis Hagi, campioana României își asigură în mare parte clasarea între primele 24 de echipe, ceea ce înseamnă calificarea în faza următoare.

Becali va dirija din pat victoria de la Glasgow

După ce a fost prezent pe stadion la succesul fantastic de la Salonic, patronul Gigi Becali a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA că nu va merge în Scoția, deoarece este sigur că formația sa va obține victoria.

”Nu mă duc în alte deplasări. M-au întrebat dacă merg în Scoția, dar nu merg. Ce să merg acolo, merg în erezie? Îi bat și fără să merg eu. Nu că putem, îi vom bate pe ăia, nu mai e nevoie să mă deplasez eu.

Stau în pat, îi dirijez din pat și îi voi bate, nu trebuie să mă mai deplasez. Aici a fost nevoie de deplasare, dar acolo nu mai e nevoie de deplasare, îi voi bate direct fără deplasare.

(n.r. – Și îl răzbunați și pe Ianis Hagi pentru toate mizeriile care i le-au făcut) Eee, lasă, ce? Omul are contract acolo, atâta timp cât îi dau banii asta e. Nu vreau să-l pun pe Ianis într-o… De pe canapea îi voi bate pe ei”, a spus Becali.

Please follow and like us:
Pin Share