Ce să nu faci niciodată înainte de îmbarcarea în avion. Obiceiul pe care mulți pasageri îl au, iar însoțitorii de zbor îl suportă cu greu

Ce să nu faci niciodată înainte de îmbarcarea în avion. Obiceiul pe care mulți pasageri îl au, iar însoțitorii de zbor îl suportă cu greu

Atunci când vrei să zbori cu avionul trebuie să cunoști câteva reguli esențiale, inclusiv cele de conduită. În caz contrar, riști să te confrunți cu situații care te pun într-o ipostază nefavorabilă și chiar poți avea conflicte cu personalul sau restul pasagerilor.

Ce nu este bine să faci înainte de îmbarcarea în avion

Este binecunoscut faptul că se formează cozi la porțilele de îmbarcare în avion, iar aici trebuie să fiți foarte vigilenți pentru a avea cu voi toate cele necesare călătoriei, altfel nu vi se va mai permite să urcați în aeronavă și să ajungeți în destinația dorită.

Sunt persoane care din prea multă precauție sau grabă nu au răbdare să-și păstreze rândul și se pun în față. Acest gest este văzut zilnic de către însoțitorii de zbor, iar pe rețelele de socializare câțiva au împărtășit din astfel de experiențe care îi deranjează, potrivit The Sun.

De asemenea, neagreați sunt și pasagerii care stau la ”pândă” în jurul porților aeroportului cu mult timp înainte de a se efectua controlul de îmbarcare. Însă, în acest mod nu fac decât să creeze aglomerație și chiar să provoace tensiuni în jur.

Ce probleme creează pasagerii care se grăbesc la poarta de îmbarcare

Brian Hart Hoffman a fost însoțitor de zbor opt ani la US Airways și la Alaska Airlines și îi numește ”păduchi” pe pasagerii care se grăbesc să fie primii. Un alt însoțitor de zbor, Rich Henderson, care este și creatorul filmului ”Two Guys on a Plane”, spune că uneori pasagerii grăbiți împiedică personalul de curățenie să urce în aeronavă.

Samantha Facteau, purtător de cuvânt al Delta Air Lines, spune că aglomerarea porții poate îngreuna și accesul celor care au nevoie de asistență la poartă și a celor cu dispozitive de mobilitate. Kristie Tse, psiholog de consiliere pentru sănătatea mintală, spune că ”aglomerarea porții apare adesea dintr-un amestec de anxietate și dorință de control”.

De altfel, nu uitați că check-in-ul se poate face și online, atrag atenția companiile de zbor. Această opțiune nu presupune costuri și poate fi disponibilă cu 30 de zile sau cu 3 ore înainte de decolarea avionului către destinația către care ați cumpărat bilet.

”Pentru a reduce costurile și pentru a ne menține tarifele la un nivel scăzut, oferim opțiunea de a efectua check-in online gratuit. Check-inul online este disponibil cu 30 de zile și cu până la 3 ore înainte de decolarea programată a zborului, dacă ați achiziționat un locîn timpul rezervării.

În cazul în care nu ați achiziționat un loc odată cu rezervarea, check-inul va fi disponibildoar cu 24 de oreînainte de plecarea zborului. În timpul procesului de check-in online, pentru anumite rute, vi se pot solicita informații despre viză. În cazul în care nu este necesară o viză pentru destinația dumneavoastră, completați câmpul cu caracterele xxxxx.

Copiii cu vârstă mai mică de 14 ani trebuie să fie însoțiți și check-inul online pentru aceștia trebuie efectuat de către un pasager cu vârsta mai mare de 16 ani. Vă putețimodifica rezervarea(cu excepția zborului și a numelui) sau puteți achiziționa servicii suplimentare chiar și după efectuarea check-inului online”, potrivit wizzair.com

Please follow and like us:
Pin Share