Apare buletinul electronic în România. Toți cetățenii care au peste 14 ani vor avea. De când nu mai sunt valabile cele actuale

Apare buletinul electronic în România. Toți cetățenii care au peste 14 ani vor avea. De când nu mai sunt valabile cele actuale

Buletinul electronic apare în România, fiind implementat deja un proiect-pilot în județul Cluj. Noile cărți de identitate vor începe să fie emise în toată țara până la sfârșitul acestui an.

Buletinul electronic în România. Când va deveni obligatoriu

Ministerul Afacerilor Interne a transmis de când nu vor mai fi valabile documentele actuale. Potrivit anunțului oficial, termenul maxim al buletinelor emise la ora actuală va fi 3 august 2031.

După această dată, toți românii vor deține cărți de identitate electronice, valabile atât în România, cât și în statele Uniunii Europene. În plus, acestea vor îndeplini și atribuțiile cardului național de sănătate.

„De la data începerii proiectului cărții de identitate electronice (02.08.2021) și până la finalizarea implementării acestuia la nivelul întregii țări, toate cărțile de identitate simple (buletinul) se vor emite cu termen maxim de valabilitate 03.08.2031.

Acest termen este reglementat de art. 5 al. 1 din REGULAMENTUL (UE) 2019/1157 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 20 iunie 2019 privind consolidarea securității cărților de identitate ale cetățenilor Uniunii și a documentelor de ședere eliberate cetățenilor Uniunii și membrilor de familie ai acestora care își exercită dreptul la liberă circulație”, a informat Ministerul de Interne.

Cum vor arăta noile acte de identitate

Este important de menționat că buletinele emise înainte de intrarea în vigoare a regulamentului, adică cele de tip vechi, vor putea fi folosite în continuare, fiind valabile până la data expirării care apare pe act.

Însă, niciunul dintre acestea nu va mai fi valabil după 3 august 2031. Noile cărți de identitate vor avea dimensiuni mult mai mici, similare cardurilor bancare. Totodată, noul buletin va avea un cip unde vor fi stocate electronic datele personale ale fiecărui român.

Prin intermediul acestora, oamenii vor fi identificați în sistemele informatice ale administrației publice. Același lucru se va întâmpla și în cazul sistemului IT al CNAS.

Prin urmare, toți cetățenii care au peste 14 ani vor obține noile cărți de identitate. De asemenea, pentru cei cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani vor fi valabile pentru 4 ani, având în vedere schimbările privind aspectul fizic al adolescenților în perioada menționată.

 

Please follow and like us:
Pin Share