Cum ar trebui să arate linia de atac a României în meciul din Cipru: ”S-ar putea să îl coste”

Cum ar trebui să arate linia de atac a României în meciul din Cipru: ”S-ar putea să îl coste”

Din informațiile oferite la FANATIK SUPERLIGA de Cristi Coste, selecționerul reprezentativei noastre mai are doar două dileme pentru echipa de start: cine va juca atacant central, Drăguș sau Alibec, și cine extremă stânga, Mihăilă sau Mitriță.

Panduru și Stoica au ales atacul României pentru jocul din Cipru

Înaintea partidei Cipru – România, din etapa a 3-a Ligii Națiunilor, programată sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 21:45, Basarab Panduru și Mihai Stoica au analizat care ar fi variantele optime pentru cele două posturi din atac.

”Ieșitul ăla al lui Mitriţă din antrenament s-ar putea să îl coste. Aici este deja o problemă dacă el a luat ghetele, dacă a ieșit ca să nu pățească ceva. (n.r. – Dacă era apt ca toți ceilalți, ar fi intrat titular?) Nu știu, mai degrabă nu cred”, a declarat Panduru, la Prima Sport.

”Eu cred că la momentul ăsta nu va începe titular un jucător și acum și în Lituania. Spre exemplu, va începe Mihăilă și dincolo va începe Coman”, a spus președintele Consiliului de Administrație al campioanei FCSB.

La chiar primul antrenament cu echipa națională, Alexandru Mitriță a fost nevoit să încheie ședința cu o jumătate de oră mai devreme din cauza unor probleme medicale. Din informațiile FANATIK, jucătorul nu are vreo accidentare gravă și este apt pentru întâlnirea cu Cipru.

Drăguș, alegerea naturală pentru postul de atacant central

În ceea ce privește postul de vârf împins, Basarab Panduru și Mihai Stoica au fost de acord că Denis Drăguș va fi alegerea lui Mircea Lucescu, dar oficialul FCSB nu a ratat momentul să-l ”înțepe” pe George Pușcaș, cel adus la lot în dauna lui Daniel Bîrligea.

”Eu cred că Drăguș. Vezi, acolo îi spune ceea ce poate, noi nu vrem să îi spunem. Trebuie să joci într-un sistem exact poziția pe care te bagă. Nu trebuie să inventezi poziții.  Nu ai ce să cauți acolo. Dacă ești număr 9, stai acolo să ajuți echipa. Cred că el (n.r. – Drăguș), nu Alibec. Pușcaș dă ceva goluri pe la Bodrum”, a afirmat Panduru.

”Eu cred că a contat foarte mult cum s-au prezentat și la antrenamente. Sunt doi jucători de profil total diferit. Nu au nicio legătură ca profil Drăguș cu Pușcaș. Pușcaș este un vârf care este doar combativ. Mărturisesc că știam că erau doar clinicile alea de detoxifiere la Bodrum”, a precizat Mihai Stoica.

Într-o intervenție la FANATIK SUPERLIGA, Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, a mărturisit că structura echipei de start va cam aceeași, dar pot interveni și schimbări, mai ales că Mircea Lucescu nu a fost pe deplin mulțumit după victoria chinuită cu Lituania.

Please follow and like us:
Pin Share