Am scris despre dealurile din Bărbătești, despre viile și livezile părăsite printre tufișuri, mărăcini și zmeuriș. Am povestit despre conductele de petrol care duceau lichidul negru pe sub Sudoame, în drumul de la Țicleni la Gara Bărbătești, unde se încărca în vagoane-cisternă. Am petrecut zile întregi pe viile Rușchilor, prin Piscul Danciului, pe la Cârlig și pe la Măiagă, acolo unde cândva erau viile satului.
Iată însă că zilele trecute am primit de la cumnatul Sabin Rogojanu, din Cărbunești Sat, amintirea că și plaiurile copilăriei sale, din veacul trecut, nu mai sunt de recunoscut, chiar dacă amintirile îi sunt încă vii, pline de emoție. A vrut să refacă o zi de când avea 14-15 ani, căutând prin sat o gospodărie cu animale, măcar cu zece oi, pentru a le duce la păscut „de probă”, dar s-a lăsat păgubaș. Nu mai sunt animale în curțile cărbuneștenilor. Dorind, cu toate acestea, să revadă și să retrăiască atmosfera dealurilor copilăriei, Sabin a plecat numai cu vioiul său cățel Maxi. S-a oprit în Poiana Păducel, locul vrăjit în care își păștea oile dimineața. S-a uitat, a căutat meleagurile de demult, poienițele și prunii vineți, dar nu a găsit nimic.
Toată poiana păduceilor a fost năpădită de pădure. O desime de copaci, fără iarbă, fără tufișuri, fără mărăcini, nu spunea nimic despre câmpul de altădată din jurul renumitului Păducel. O altă poiană învecinată era Poiana Plopilor, tot o pajiște pentru oi. Nu a mai rămas nimic, iar în tufișurile de azi nu ar mai fi putut intra nici o oaie. A mers și mai sus călătorul sentimental și a dat de celebra Vie a Popii. Cândva era o vie altoită, nobilă, împrejmuită cu un gard înalt de sârmă, în care parcă nici păsările nu ar fi ajuns. La Via Popii era un punct de referință, un loc de întâlnire, unde ciobanii veniți de la Polovragi își scoteau fluierele de la brâu, iar câțiva băieți și câteva fete, aflați cu vitele, încingeau o horă de toamnă. A pășit mai departe călătorul Sabin și a ajuns pe o culme numită poetic Pe deal la vale. De-o parte și de alta erau pajiști și oi câte îți puteai închipui. Pe la mijloc, se arătau la vedere pivnițele satului.
Pivnițe din lemn, cu acoperișuri de șindrilă, în care zăceau butoaie și damigene. Nu mai era niciunul întreg, nu se mai afla nici o damigeană plină. Afară crescuse un uriaș păr pădureț, foarte stufos, la umbra căruia își petreceau amiaza sute de oi. Era locul de întâlnire al copiilor și al animalelor, din păcate dispărut în totalitate, de parcă ar fi fost secerat de pe crusta pământului. Oare cine este pădurarul care a dat aprobarea tăierii unui monument cum nu mai poți vedea altul în tot județul? Dus este părul, duși stăpânii, duse animalele, dus pădurarul. Au rămas spre amintire doar niște nume: Grădinița Mare și Grădinița Mică. Fâșii de teren care intrau în pădure și pe care se cultiva porumb, fără a mai păstra ceva de recunoscut în ziua de azi. Locurile sunt multe: dealul Cioacă era peste drum de Via Popii; acolo era și via părinților Rogojanu, pe care Sabin o păzea vara. Nu au mai rămas decât arboret și mărăcini. „Primăvara, spune, urcam pe Piscul lui Pavel, unde ne supărau bocile (crengile) puse în cele mai frumoase hotare de ierburi înalte. Într-o zi de sărbătoare, am încălcat convenția satului, lăsând oile să pască un ceas în plină fâneață. Nu am fost prins, iar în timpul rămas liber m-am furișat la frumoasa horă cu lăutari, unde veneau și cele mai frumoase fete din sat”. Ale copilăriei valuri…
The post Amintiri din alt veac appeared first on Cotidianul RO.
Please follow and like us:
