Asociația Spitalelor de Psihiatrie se delimitează de cele întâmplate la Spitalul Ștei

Asociația Spitalelor de Psihiatrie se delimitează de cele întâmplate la Spitalul Ștei

„Cerem pe această cale tuturor celor din sistemul Spitalelor Publice de Psihiatrie să denunțe orice formă de abuz asupra pacienţilor pentru a putea fi luate măsuri imediate. Astfel de comportamente, lipsite de orice fel de sentiment de umanitate, aduc un prejudiciu de imagine atât sistemului de sănătate psihatric cât și celor care își practică meseria cu profesionalism, dedicație și implicare. De aceea, Asociația Spitalelor Publice de Psihiatrie cere opiniei publice să nu judece întreg sistemul pentru cele întâmplate la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei, acesta fiind un caz izolat. Un caz izolat posibil generat de pregătirea insuficientă a celor vizaţi acum de ancheta penală. În general, tendința este de a-i blama pe cei din conducere, iar demisia acestora detensionează opinia publică, însă nu rezolvă de fiecare dată problemele din lantul trofic al spitalului. De foarte multe ori, cei vinovați nu sunt doar cei care practică astfel de comportamente ci și cei care îi acoperă, prin faptul că nu aduc la cunoștința sefilor ierarhici superiori, astfel de practici.

Considerăm că în primul rând trebuie luate măsuri urgente pentru prevenirea reapariției unor astfel de practici, prin formarea și educarea continuă a personalului care intră în contact cu pacienții cu tulburari psihice, respectiv îngrijitori, infirmieri, asistenți medicali și inclusiv medici. Astfel sunt necesare atât deprinderea unor cunoștinte în tehnicile de soluționare a conflictelor cât și diminuarea riscurilor, atât pentru pacienți cât și pentru personalul medical. Sunt necesare asimilarea și învățarea unor tehnici de comunicare cu pacienții cu probleme de sănătate mintală și evitarea prin orice mijloace a violenței verbale sau fizice de orice natură. Aceste cursuri ar trebui să fie obligatorii și să constituie o condiție necesară atât pentru angajare, cât și pentru formarea profesională continuă a celor care își desfășoară activitatea în cadrul unităților medicale și intră în contact direct cu bolnavii psihici.

 

Pacienţi bătuți, înfometați și pedepsiţi cu electroşocuri într-un spital de psihiatrie din Bihor

Totodată, considerăm că este necesar suplimentarea posturilor în cadrul  Spitalele de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță, cazuistica din aceste spitale fiind una extrem de complexă, care  necesită un nivel de siguranță ridicat dar si un nivel de îngrijire adaptat nevoilor pacienților. Persoanele cu tulburări psihice sunt persoane vulnerabile, ce trebuie ocrotite și protejate în cadrul acestor categorii de spitale de psihiatrie, iar spitalizarea nu trebuie să constituie o formă de pedeapsă și o condamnare la o viață aflată sub demnitatea umană.

Asociația Spitalelor Publice de Psihiatrie este o asociație non-profit, constituită  din spitale de psihiatrie de monospecialitate, având ca scop  îmbunătățirea și creșterea calității serviciilor medicale spitalicești, venind astfel în sprijinul pacienților cu probleme de sănătate mintală”, se arată în comunicatul asociației.

Please follow and like us:
Pin Share