Adrian Elicopter de Luptă, arestat pentru conducere sub influența alcoolului. TikTokerul era cu mai mulți prieteni

Adrian Elicopter de Luptă, arestat pentru conducere sub influența alcoolului. TikTokerul era cu mai mulți prieteni

Adrian Elicopter de Luptă, arestat pentru conducere sub influența alcoolului. TikTokerul era cu mai mulți prieteni. Primele informații arată că influencerul a fugit de oamenii legii pe străzile orașului Pitești din județul Argeș.

Adrian Elicopter de Luptă, pe mâinile polițiștilor după ce s-a urcat băut la volanul mașinii. Tânărul era însoțit de mai multe persoane

Adrian Elicopter de Luptă, pe mâinile polițiștilor după ce s-a urcat băut la volanul mașinii. Tânărul era însoțit de mai multe persoane, printre care se numără iubita sa, Ana Maria Iorga, fratele său, Bogdan, și partenera acestuia.

Influencerul a fost luat în vizor în noaptea de 11 spre 12 octombrie 2024 atunci când a schimbat direcția de mers în momentul în care a observat filtrul polițiștilor. A încălcat marcajul longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers, lucru care a atras și mai mult atenția asupra sa.

Acesta a fost motivul pentru care a fost somat de oamenii legii, însă tiktokerul nu s-a supus nici după ce mașina de poliție a plecat în urmărirea sa având mijloacele acustice și luminoase în funcțiune. În cele din urmă tânărul a oprit în fața unei unități de învățământ de pe strada Făgăraș.

Nici de această dată nu a dorit să colaboreze cu cei doi polițiști și a fugit alături de cele 3 persoane care îl însoțeau. Adrian Elicopter de Luptă a fost prins în cele din urmă pe o altă stradă, unde a fost imobilizat și încătușat.

„Poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului în cauză, efectuând în mai multe rânduri somaţii şi circulând cu mijloacele acustice şi luminoase în funcţiune, fără ca persoana care conducea autoturismul să se supună somaţiei de a opri.

Astfel, autoturismul în cauză a pătruns pe strada Făgăraş, în apropierea unei unităţi de învăţământ, unde patru persoane, respectiv doi bărbaţi şi două femei, au coborât, fugind de lângă autoturismul în cauză”, se arată într-un comunicat al IPJ Argeş, relatează ziarulargesul.ro.

Fratele lui Adrian Elicoper de Luptă, arestat pentru ultraj

Sursa menționată anterior mai arată că tânărul care a coborât de la volanul autoturismului a fost identificat drept celebrul TikToker Adrian Elicopter de Luptă, pe numele său din buletin Adrian Dumitru.

Tânărul a fost imobilizat și încătușat pentru că s-a împotrivit reținerii sale, în timp ce fratele său, în vârstă de 28 de ani, a fost arestat pentru ultraj. Bărbatul a adresat injurii și amenințări polițiștilor pentru a-l lăsa liber pe tânărul de 22 de ani.

Toate persoanele aflate în autoturism au fost conduse la sediul poliţiei, unde au fost efectuate verificări. În urma testării cu aparatul etilotest s-a aflat că Adrian Elicopter de Luptă se afla sub influenţa alcoolului. Ulterior, tânărul de 22 de ani a fost condus la o unitate medicală.

O echipă i-a recoltat vedetei de pe TikTok mai multe probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Fratele său, Bogdan, a fost reţinut şi prezentat la Judecătoria Piteşti care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Please follow and like us:
Pin Share