Scene șocante într-un apartament din Brașov: soț și soție, găsiți morți. Gestul disperat al femeii în cursul zilei

Scene șocante într-un apartament din Brașov: soț și soție, găsiți morți. Gestul disperat al femeii în cursul zilei

Descoperire macabră a polițiștilor, luni, 14 octombrie 2024, într-un apartament din Brașov, acolo unde două persoane, soț și soție, au fost găsite fără suflare. Sunt suspiciuni privind o posibilă crimă.

Soț și soție, găsiți morți într-un apartament din Brașov. Ce au auzit vecinii care au sunat la 112. Gestul disperat al femeii în cursul zilei

Din primele informații, evenimentul dramatic din centrul țării s-a produs în cartierul Bartolomeu – Avantgarden. În urma unui apel telefonic la 112, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 2 Poliție au fost solicitați să intervină.

Locatarii blocului din municipiul Brașov ar fi semnalat o serie de zgomote venite din apartamentul celor două persoane. Aceștia s-au temut că ceva rău s-a putut întâmpla și au sunat la poliție.

În scurt timp, la fața locului a ajuns un echipaj de poliție. Agenții au găsit ușa apartamentului închisă și au decis să pătrundă în forță, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul ISU Brașov.

În interiorul imobilului au fost constatate scene șocante. Aici se aflau două persoane decedate, soț și soție, de 57, respectiv 50 de ani. ”Polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Brașov – Secţia 2 Poliție au fost solicitați astăzi, 14 octombrie, să intervină, în urma primirii unui apel telefonic direct, la o adresă din municipiul Brașov, întrucât fuseseră semnalate de locatari zgomote, venite dintr-un apartament.

La fața locului s-a deplasat, de îndată, un echipaj de poliţie care a procedat la pătrunderea în forță, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul ISU Brașov, în locuință, unde a identificat două persoane decedate, soţ şi soţie, de 57, respectiv 50 de ani”, a anunțat, luni după-amiază, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov.

Cazul din Ardeal este unul extrem de complicat și ridică multe semne de întrebare. Presa locală, care prezintă declarații ale unor prieteni de familie ai victimelor, notează că cei doi soți găsiți fără suflare erau în proces de divorț.

În plus, relația celor doi era una extrem de tensionată în ultima perioadă. Se pare că din locuință se auzeau frecvent certuri. Ceea ce s-a întâmplat luni ar putea deschide și pista unei posibile crime. Potrivit vecinilor victimelor, femeia ar fi strigat după ajutor de mai multe ori chiar astăzi, probabil înainte de producerea tragediei. Bărbatul găsit mort ar fi instructor de ski în Poiana Brașov, notează Radio Brașov FM.

Please follow and like us:
Pin Share